În ultimii ani, în Constanţa se remarcă o criză de medici de familie sau specialişti. Numărul lor este de două ori mai mic faţă de media Uniunii Europene.
În momentul de faţă, la nivelul judeţului Constanţa activează în jur de 400 de medici de familie aflaţi în relaţie contractuală cu Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate (CJAS), astfel că, la un prim calcul, reiese că avem un doctor la… 1.591 de locuitori.
Altfel spus, un medic are înscrişi pe liste peste 1.500 de pacienţi, asta dacă ar fi să ne raportăm la numărul total al constănţenilor, stabilit la ultimul recensământ, la 636.700 de locuitori. Dacă facem comparaţie între numărul real al medicilor de familie pe care-i are România la acest moment şi necesarul real, cifra este de-a dreptul înspăimântătoare. Potrivit ultimelor statistici, în ţara noastră activează în prezent 43.000 de medici. La un calcul simplu reiese că avem mai puţin de doi medici la mia de locuitori, asta în timp ce în Uniunea Europeană media este aproape dublă: 3,6 medici la mia de locuitori. România ocupă locul 31 din 33 de state din Europa, la numărul de medici. Teoretic, aceasta este cifra oficială, însă, există medici, mai ales în mediul rural, care au în grijă mult mai multe persoane, pentru că numărul doctorilor care lucrează la ţară este în continuare extrem de scăzut.
Desigur, situaţia nu este singulară în ţară, motiv pentru care Ministerul Sănătăţii a elaborat o strategie de dezvoltare a asistenţei medicale primare pentru următorii opt ani, dar şi un plan de acţiune care vizează implementarea acesteia. Această strategie are în vedere, de fapt, asigurarea resurselor umane prin crearea unui flux de medici de familie rezidenţi, dar şi prin crearea de posibilităţi pentru medicii tineri de a intra în sistem şi a deschide un cabinet de practică în medicina de familie. În acelaşi timp, se mai urmăreşte asigurarea unor metode de plată sustenabile şi promotoare de performanţă pentru cabinetele medicilor de familie, dar şi îmbunătăţirea calităţii serviciilor medicale din acest domeniu.
Lucrează în străinătate
În ultimii ani, din judeţul Constanţa au plecat câteva sute de medici, ei solicitând certificate profesionale pentru a putea pleca să lucreze în străinătate. Majoritatea au optat pentru Germania, Marea Britanie şi Franţa. Motivul este simplu: salariile sunt de câteva ori mai mari. Potrivit datelor Direcţiei de Sănătate Publică Judeţeană Constanţa, exodul acesta s-a mai atenuat anul trecut.