1 C
București
sâmbătă, 28 decembrie 2024
AcasăSpecialComorile flamande şi româneşti de la Muzeul de Artă

Comorile flamande şi româneşti de la Muzeul de Artă

Iubitorii artei sunt invitaţi în această săptămână la Muzeul de Artă la o suită de evenimente excepţionale.

 

Graficianul Lajos Bardocz expune, sub titlul „Pod peste timp”, 40 de lucrări din creaţia sa recentă, în pastel şi cărbune. Este vorba de peisaje, compoziţii cu caracter evocator-istoric şi portrete. Originar din Sebeş, judeţul Alba, Lajos Bardocz a absolvit Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din Bucureşti, în anul 1960, iar între 1970 şi 1988 a fost profesor la Liceul de Arte Plastice „Romulus Ladea” din Cluj-Napoca. S-a stabilit, în 1988, în Ungaria. În cadrul programului „Lecţie deschisă”, criticul de artă Erwin Kessler va susţine conferinţa cu tema „Momente ale artei contemporane româneşti: Rostopasca”. Conferinţa va fi urmată de lansarea volumului „Rostopasca…pre limba”. „Programul „Lecţie deschisă” îşi propune să facă cunoscută marelui public problematica specifică domeniului artelor plastice, interferenţa acestora cu celelalte arte, ultimele cercetări în domeniul teoriei şi istoriei artei în prezentarea unor personalităţi de prestigiu din România şi din alte ţări ale lumii”, anunţă organizatorii evenimentului.

Arta românească la loc de cinste

Erwin Kessler va vernisa mâine o expoziţie cu lucrări din patrimoniul de artă românească – printre care cele semnate de marii artişti Corneliu Baba, Ştefan Luchian, Nicolae Tonitza, Theodor Pallady, Camil Ressu, Ion Theodorescu-Sion, Lucia Demetriade-Bălăcescu, Catul Bogdan, Marius Bunescu, Nicolae Dărăscu, Dumitru Ghiaţă şi Lucian Grigorescu – şi universală al Muzeului de Artă Cluj-Napoca. „Acest „dosar artistic” al „căderii” încearcă să circumscrie un fel de genealogie a unor strategii artistice pertinente în cazul picturii contemporane, îndeosebi pentru aşa-numita Şcoală de la Cluj” spun reprezentanţii instituţiei.

 

Exponate flamande şi germane

Vizitatorii muzeului vor putea admira şi patru piese de artă flamandă şi germană: „Decapitarea Sfântului Iacob” – tablou datorat unui pictor de Şcoală austriacă dunăreană, din prima jumătate a secolului al XVI-lea, „Asasinarea Sfântului Thomas Becket în catedrala din Canterbury”, „Iisus arătându-şi rana din coastă lui Toma necredinciosul” şi „Purtarea crucii” atribuite atelierului lui Herri met de Bles sau unui imitator din prima jumătate a secolului al XVI-lea. În acelaşi spaţiu în care vor fi expuse cele patru lucrări pe teme biblice vor fi prezentate publicului şi două creaţii recente realizate de artistul Victor Man.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă