15.6 C
București
joi, 19 septembrie 2024
AcasăSpecialCluj Arena, 70% terminat

Cluj Arena, 70% terminat

Construcţia stadionului Cluj Arena înaintează pe zi ce trece. Odată lăsată iarna în urmă, cei 400 de muncitori de pe şantierul clujean sunt din nou la turaţie maximă şi, după ce au pus acoperişul aproape în totalitate pe cele două peluze, se pregătesc cu montarea scaunelor, a pistei de atletism şi, mai ales, a gazonului. Până în acest moment, 80% din structurile metalice şi de beton au fost ridicate, iar în următoarele două săptămâni urmează să fie montat tot scheletul acoperişului. „Odată terminat acest lucru, macaralele se vor scoate afară din stadion şi se va trece la montarea scaunelor şi la efectuarea lucrărilor la gazon şi la pista de atletism. Mai apoi, se va trece la asamblarea pieselor electronice, a nocturnei şi a celor două tabele, lucrări care vor costa ceva bani şi care vor mări numărul muncitorilor cu încă 100, astfel că se va ajunge la peste 500 de oameni pe şantier. Deocamdată, stadiul lucrărilor este la 65-70% din total, iar stadionul va fi terminat în luna august, conform programării iniţiale”, a declarat vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Radu Bica.

Capacitate: 30.001 locuri

Chiar dacă Cluj Arena va fi gata în august, nu va găzdui nici un meci până cel puţin la sfârşitul lunii septembrie, din cauza lucrărilor care se vor efectua în exteriorul arenei. „Sperăm să vină o echipă mare din Europa la meciul de inaugurare. Acest stadion va fi al doilea ca mărime şi ca dotări din România, după cel de la Bucureşti, dar se pot juca liniştit meciuri din Liga Campionilor sau din alte competiţii europene şi internaţionale. Cluj Arena este construit din banii contribuabililor, aşa că orice echipă va avea acces aici, inclusiv CFR Cluj, pentru că, dacă se va califica în Liga Campionilor, nu va mai avea voie să joace decât la Bucureşti sau aici”, a mai spus Bica. Stadionul va avea 30.001 locuri, scaunele vor fi de culoare gri şi alb şi vor fi montate la sfârşitul lunii aprilie, atunci când este aşteptat în vizită şi preşedintele FRF, Mircea Sandu. Costul total al lucrărilor pentru Cluj Arena este de 36 de milioane de euro.

Redactia
Redactiahttps://romanialibera.ro
România Liberă este o publicație tipărită și online pentru politică, afaceri și avocați, care acoperă anunțuri pentru litigii majore, tranzacții și probleme de reglementare. A fost fondată în 1877, în România. RL este o publicație de ultimă oră și unul dintre cele mai cunoscute cotidiene la nivel mondial, în principal ca voce a opoziției împotriva autocraților și a fostei Securități. Printre autorii și cititorii noștri se numără cea mai mare organizație filantropă, Fundația pentru o Societate Deschisă din SUA, precum și editorialiști internaționali celebri, profesori de știință și de drept din întreaga lume. În 2009, RL publica săptămânal un supliment de opt pagini cu articole în limba engleză din New York Times, astăzi publică cele mai noi videoclipuri și știri internaționale. Cu sediul în București, RL numără în prezent 50 de colaboratori, agenți și jurnaliști.
Cele mai citite

Germania a suspendat exporturile de armament către Israel

O sursă apropiată ministerului a citat un oficial guvernamental de rang înalt care a declarat că a oprit activitatea de aprobare a licențelor de...

Arabia Saudită condiționează relațiile diplomatice cu Israelul de „crearea unui stat palestinian”

Prinţul moştenitor şi lider de facto al Arabiei Saudite, Mohammed bin Salman, a afirmat miercuri că ţara sa nu va stabili relaţii diplomatice cu...

Primăria Capitalei va autoriza lucrările la Planșeul Unirii după primirea documentației de la Primăria Sectorului 4

Municipalitatea va da autorizaţie pentru lucrările la planşeul de la Unirii când va primi toată documentaţia de la Primăria Sectorului 4, a anunţat primarul...
Ultima oră
Pe aceeași temă