9.2 C
București
miercuri, 20 noiembrie 2024
AcasăSpecialCine sunt cei mai votaţi politicieni

Cine sunt cei mai votaţi politicieni

Alexandru Mazăre a fost ales de peste 50.000 de persoane, adică peste 15% din toţi cei care au votat USL, atât la Camera Deputaţilor cât şi la Senat.



Cel mai votat politician constănţean este Alexandru Mazăre. Senatorul PSD a obţinut 66,78% din voturile colegiului în care a candidat. Tot el este candidatul care a obţinut cel mai mare mare număr de voturi şi din punct de vedere numeric, nu numai procentual. 50.520 de persoane au pus ştampila pe buletinul de vot, în dreptul acestuia. Pentru a vă da seama de diferenţă, putem analiza cazul lui Puiu Haşotti, care a avut de asemenea un procent zdrobitor, 66,64%. Fiind însă un colegiu mai mic, acest procent înseamnă că liberalul a fost votat de 37.305 persoane, cu circa 13.000 mai puţin decât Alexandru Mazăre. Raportat la numărul total de voturi obţinute de USL, adică 330.392 (169.671 pentru Senat şi 160.271 pentru Camera Deputaţilor), senatorul PSD a obţinut 15,2% din acest număr. Raportat numai la voturile obţinute la Senat de USL, Aleaxandru Mazăre înseamnă peste 29% din acest total.

Cel mai mare număr de voturi, ca număr, de la Camera Deputaţilor a fost obţinut de Remus Cernea. Deşi acesta are unul dintre cele mai mici procente din cadrul USL, cu 57,23% din sufragii, (numai Victor Manea stă mai prost din acest punct de vedere), Cernea contabilizează 20.565 de voturi, pentru că a candidat într-un colegiu mare, urban. Cel mai votat deputat în clasamentul Camerei Deputaţilor este Manulea Mitrea, cu 63,67%, ceea ce reprezintă 18.018 voturi.

Iată cum arată clasamentul final, în funcţie de procente şi numărul de voturi, pe fiecare colegiu în parte, pentru principalele trei partide/alianţe:

Senat 1: Puiu Haşotti (USL) – 66,64% – 37.305 voturi; Gabriel Candidatu (PP-DD) – 21,13% – 11.832 voturi; Constantin Florian (ARD) – 9,74% – 5.455 voturi.

La Senat 2: Nicolae Moga (USL) – 63,04% – 44.517 voturi; Marian Vasiliev (PP-DD) – 20,96% – 14.805 voturi, Tănase Barde (ARD) – 13,67% – 9.657 voturi.

Senat 3: Alexandru Mazăre (USL) – 66,78% – 50.520 voturi, Gheorghe Măndilă (ARD) – 15,86% – 11.999 voturi; Sali Negiat (PP-DD) – 14,57% – 11.023 voturi.

Senat 4: Mircea Banias (USL) – 58,76% – 37.419 voturi; Christian Gigi Chiru (ARD) – 24,13% – 15.369 voturi; Maria Stavrositu (PP-DD) – 14,24% – 9.071 voturi.

Pentru Camera Deputaţilor, rezultatele finale sunt următoarele:

Colegiul 1: Gheorghe Dragomir (USL) – 61,37% – 15.957 voturi; Mihai Tararache (PP-DD) – 23,53% – 6.120 voturi; Stelian Gima (ARD) – 8,66% – 2.253 voturi.

Colegiul 2: Mihai Lupu (USL) – 64,53% – 19.318 voturi; Stelică Murariu (PP-DD) – 17,39% – 5.208 voturi; Camelia Pleşca (ARD) – 9,23% – 2.763 voturi.

Colegiul 3: Cristina Dumitrache (USL) – 58,92% – 15.681 voturi; Andrei Condurăţeanu (PP-DD) – 25,01% – 6.657 voturi; Tudor Şerban (ARD) – 8,88% – 2.364 voturi.

Colegiul 4: Radu Babuş (USL) – 60,65% – 11.793 voturi; Constantin Chirilă (ARD) – 15,51% – 3.017 voturi; Dumitru Bocai (PP-DD) – 15,84% – 3.081 voturi.

Colegiul 5: Victor Manea (USL) – 56,43% – 13.788 voturi; Zanfir Iorguş (ARD) – 18,14% – 4.432 voturi; Emanuela Gavrilă (PP-DD) – 17,22% – 4.209 voturi.

Colegiul 6: Eduard Martin (USL) – 61,58% – 18.591 voturi; Roman Iustin Fabian (ARD) – 15,54% – 4.692 voturi; Nicolae Şandru (PP-DD) – 15,14% – 4.572 voturi.

Colegiul 7: Mircea Titus Dobre (USL) – 63,34% – 10.752 voturi; Mircea Stoian (PP-DD) – 15,62% – 2.652 voturi; Oana Maria Florea (ARD) – 14,14% – 2.401 voturi.

Colegiul 8: Manuela Mitrea (USL) – 63,67% – 18.018 voturi; Andrei Gheorghe (ARD) – 16,10% – 4.557 voturi; Popescu Gheorghe Andrei (PP-DD) – 13,14% – 3.720 voturi.

Colegiul 9: Remus Cernea (USL) – 57,23% – 20.565 voturi; Dănuţ Culeţu (ARD) – 24,05% – 8.644 voturi; Gheorghe Slabu (PP-DD) – 10,81% – 3.886 voturi.

Colegiul 10: Mădălin Voicu (USL) – 57,71% – 16.258 voturi, Florian Gheorghe (ARD) – 21,79% – 6.139 voturi, Nicoleta Ploscaru (PP-DD) – 12,27% – 3.458 voturi.   

Cele mai citite

Noua Comisie Europeană va fi votată în curând de Parlamentul European

Discuţiile între dreapta, centru şi social-democraţi "avansează" în Parlamentul European în vederea unui acord pentru aprobarea noii Comisii Europene, au declarat surse parlamentare pentru...

România primul loc în UE la exportul de grâu în 2024. Cum am depășit Franța și Germania la un loc

Exporturile de grâu moale ale Uniunii Europene de la începutul sezonului 2024/25, la 1 iulie, şi până la data de 17 noiembrie, au ajuns...

Victoria lui Trump este un apel final pentru progresiștii din Europa

Progresiștii din Europa se confruntă cu un moment decisiv: fie iau măsuri imediate și semnificative pentru a se implica în sprijinirea celor 12 milioane...
Ultima oră
Pe aceeași temă