4.7 C
București
miercuri, 13 noiembrie 2024
AcasăSpecialCel mai mare rozariu din România

Cel mai mare rozariu din România

În Parcul Eutopia Gardens se află peste 2.000 de soiuri de trandafiri.

 

La câţiva kilometri de Arad, lângă DN 7 Arad-Deva, în apropierea localităţii Mândruloc se află cel mai mare rozariu, adică „fermă de trandafiri” din ţară. Parcul Eutopia Gardens găzduieşte peste 2.000 de soiuri de trandafiri din toate colţurile lumii. Rozariul a devenit o oază de frumuseţe şi un adevărat loc de pelerinaj pentru iubitorii de trandafiri din întreaga ţară, dar şi din Europa. Totul a fost posibil cu multă muncă şi pasiune pentru flori.

Trandafiri din întreaga lume

Pentru Mihaela Buzatu, preşedintele Fundaţiei Eutopia Gardens, florile au devenit o pasiune abia după anul 2000. A cumpărat un teren la Mândruloc şi se gândea cum să-l amenajeze. Iniţial, şi-a dorit o grădină pentru familia sa. Are o firmă prin care comercializează on-line flori şi trandafirii erau în topul cererilor. În fiecare an, a rămas, însă, cu trandafiri pe stoc şi a decis să-i planteze. Aşa s-a născut ideea unui rozariu. Nu a cerut ajutorul autorităţilor, ci s-a apucat serios de muncă. A comandat specii diverse pentru că cei care cumpără vor să şi vadă cum arată respectivul soi. „Trei ani am plantat într-una şi am ocupat primele trei hectare”, îşi aminteşte Mihaela Buzatu. Ea spune că în acest fel a promovat trandafirii. Au fost aduşi trandafiri din Europa, deoarece europenii sunt consideraţi mari creatori în acest domeniu. Apoi, a încercat înlocuirea speciilor cu performanţe mai scăzute cu cele de înaltă performanţă din întreaga lume.

O investiţie eficientă

„Trandafirii se comercializează uşor, costul lor este între 3 şi 10 euro şi oferă flori minim 30 de ani”, povesteşte Mihaela Buzatu. Rozariul de la Mândruloc a ajuns în câţiva ani cel mai mare din România şi are peste 2.000 de soiuri de trandafiri. „Sunt peste două mii de soiuri de trandafiri în acest parc. În primăvară am mai plantat încă 200. Este cea mai mare colecţie de trandafiri din România”, a declarat Mihaela Buzatu. Într-un timp relativ scurt, rozariul de la Arad va deveni cel mai mare din Europa de Est. Pe primul loc este rozariul din Budateteny, Ungaria, cu 2.400 de specii. Cel mai mare rozariu din lume se află tot în Europa, în Germania, şi are peste 7.000 de soiuri de trandafiri. Specialiştii spun că strămoşul trandafirului este măcieşul şi a apărut în secolul al IX-lea. Pe teritoriul României de azi, primul soi de trandafir a fost creat în anul 1888, la Timişoara de către Wilhelm Muhle. Era un trandafir cu petale arămii, cu pete albe şi a primit numele soţiei domnului Muhle.

Criza economică i-a afectat pe cumpărătorii de flori

Preşedinta Fundaţiei Eutopia Gardens spune că a căutat numai soiuri bune. S-a orientat spre Kordes, un soi german, deoarece lua peste jumătate din premiile internaţionale la concursurile organizate în domeniul trandafirilor. Apoi a încercat trandafirii englezeşti, romantici cu flori pline, culori deosebite, iar mirosul lor aminteşte de trandafirul clasic. „Trandafirul Shakespeare”, cu flori roşii, parfumate este atracţia acestei secţiuni. „Este un trandafir considerat fără boli. Asta îşi doreşte aproape toată lumea”, explică Mihaela Buzatu. Pe David Austin, creatorul acestuia, l-a contactat cu mai mulţi ani în urmă. După patru ani, i-a răspuns şi reprezentanţii săi au vizitat Parcul Eutopia Gardens. Ei au rămas impresionaţi când au văzut rozariul, dimensiunile lui şi mai ales multitudinea de soiuri. În rozariul de la Mândruloc sunt admiraţi trandafirii tufe. Au numai avantaje: nu trebuie stropiţi, iar dacă sunt tunşi, se dezvoltă şi devin o tufă masivă, care poate ajunge la o lungime de cinci metri şi o lăţime de doi-trei metri.

În Parcul Eutopia Gardens, la rădăcina trandafirilor a fost aşezată argilă expandată adusă din Austria, o noutate pentru România, dar utilizată în Europa. Aceasta prezintă avantaje multiple, printre care faptul că reţine apa în sol până la două săptămâni şi nu permite creşterea buruienilor.

Sărbătoarea trandafirilor

În ultimii ani, în Parcul Eutopia Gardens are loc o sărbătoare a trandafirului. În acest an, autocare pline cu iubitori de trandafiri au enit la Mândruloc pentru a admira trandafirii. Criza economică i-a afectat pe români şi tot mai puţini sunt cei care mai cumpără flori. Însă numărul mare al iubitorilor de trandafiri care au ajuns la Mândruloc dovedeşte că frumuseţea şi parfumul acestor flori le-au atins sufletul.

Cele mai citite

Tragedie după tragedie în Coreea de Sud. Song Jae-lim, vedetă K-drama, s-a sinucis

Actorul sud-coreean Song Jae-lim, cunoscut pentru activitatea sa în K-drama și ca fost model, a fost găsit mort la vârsta de 39 de ani...

Tragedie după tragedie în Coreea de Sud. Song Jae-lim, vedetă K-drama, s-a sinucis

Actorul sud-coreean Song Jae-lim, cunoscut pentru activitatea sa în K-drama și ca fost model, a fost găsit mort la vârsta de 39 de ani...

Inflația în România scade sub 5%, în timp ce alte țări din regiune au înregistrat vârfuri record în ultimii doi ani

Inflația a evoluat diferit în România, Polonia, Cehia și Ungaria în ultimii ani, iar datele recente arată un contrast semnificativ între aceste țări, potrivit...
Ultima oră
Pe aceeași temă