Ce l-a adus pe Atomic Leow, doctor in Toxicologie la Melbourn, absolvent de Teologie in Singapore, titular al unei inventii de rasunet international – planta ce creste fara sol – si persoana cu un CV absolut impresionant la cei 62 de ani ai sai, sa faca si Medicina de la zero, din anul I de facultate, la Iasi? Dar pe canadianul Jan Martel, care a studiat si cercetat la cel mai inalt nivel pe trei continente si care a purtat controverse pe teme stiintifice in cele mai prestigioase reviste de profil cu mari somitati ale comunitatii academice internationale, ce il face sa reia studentia de la primii pasi tocmai la noi? „Am vrut o scoala cu reputatie, dar si ieftina”, explica singaporezul. „Spiritul de aventura si o facultate pe un al treilea continent”, motiveaza canadianul.
Printre miile de studenti straini care dau Iasului culoare si tenta multiculturala, unii veniti pret de o vizita semestriala, altii pentru un intreg ciclu de studii, sub parafa romanesca, Medicina are cel putin doua cazuri care intra sub eticheta „exceptionalului”. Oameni deja formati, cu o pregatire anterioara intinsa pe mai multe continente, ce au ales sa intre din nou in rindul studentilor, sa lase bagheta inchinata cercetarii si sa treaca la notitele orelor de curs. Sa dea la schimb Singapore, Australia, Anglia, Canada sau Taiwan, pentru o tara ratacita pe niste cai incurcate, dar unde cred ei ca au gasit locul prielnic pentru a-si petrece sase ani.
Desi are cercetari remarcabile, mediatizate international, toti ii spun „Bruce Lee”
Atomic Leow spune, cu o veselie dusa pina la mindrie: „Am 62 de ani si sint student in anul III”. Originar din Singapore, dintr-o familie de medici, a adunat, pina sa intilneasca Medicina de la Iasi, cinci diplome, dintre care trei obtinute cu „magna cum laude”, iar facultatea i-o va aduce pe cea ce-a sasea. Insirate sistematic, cu o rapiditate de cercetator, la suprafata iese titlul de doctor in toxicologie, obtinut la Universitatea din Melbourne, Australia. Tema pe care a publicat 25 de articole stiintifice. Cercetarile pe orhidee si modul in care aceasta poate fi cultivata fara sol, doar cu apa, i-au adus faima in tara natala, si nu numai. „Toata lumea ma stie acolo, am scos primul cd-rom din lume despre «hidroponic» (n.r., medota de cultivare a plantelor cu substante minerale nutritive, fara sol), sint pionierul primei culturi hidroponice a orhideelor”, spune Atomic, si dovada marturiei sale sta materialul realizat de o televiziune singaporeza in institutul de cercetare in care lucra atunci, preluat apoi de presa internationala. Tehnologia este acum licentiata la o companie de biotehnologie si un cultivator major de orhidee din Singapore. De la exactitatea, rigiditatea si bratele nelimitate ale stiintei, studentul care acum isi tiriie agale bocancii grei prin fata statuii lui „Gr.T. Popa”, cu halatul si stetoscopul in geanta, a trecut la subiectivitatea, transparenta nuantata si latura umana a religiei.
A absolvit Teologia, tot cu diploma de excelenta, cu misiuni evanghelice in Australia, Olanda, Franta sau Malaezia, devenind pe urma consilier al prizonierilor din puscariile singaporeze si al dependentilor de droguri. „Slujba mea era sa vorbesc de Iisus, unii au fost spinzurati, altii mai aveau o sansa”, spune Atomic, alungind urmele unor amintiri grele cu o greaca fluenta, una dintre cele sase limbi pe care le stie (mandarina, engleza, chineza, malaeza, tailandeza, ebraica). Cu un curriculm vitae ce se intinde pe 8 pagini, pline ochi de realizari, distinctii si 30 de ani de experienta profesionala, atit in sistemul academic, cit si in afara lui, Atomic se detaseaza de sfera ativitatilor lui vremelnice. „Am inceput sa studiez medicina in Anglia si dupa jumatate de an am renuntat: taxa era prea mare, 20.000 de lire pe an. Cind am intrebat de o scoala de medicina ieftina si cu reputatie, consilierul studentilor mi-a spus de Romania”, explica singaporezul.
„Toti ma stiu de Bruce Lee”
De doi ani nu si-a mai vazut familia, sotia si cele doua fete, stabilite in Australia. „Noroc de Internet”, exclama acesta, si se gindeste ca ar fi cazul sa devina bunic. Olivia, fata cea mare, a facut nunta cu putin timp inainte ca tatal ei sa vina in Romania. „Fetelor mele le-am pus nume obisnuite, Olivia si Fiona, multi imi spuneau sa continui traditia, sa le numesc «Proton» sau «Neutron»”, izbucneste intr-un ris colorat Atomic. „Nici nu stie tata cite probleme mi-a facut cu numele acesta. El voia sa fim cercetatori, fratii mei sint Power, Hydrogen, Nuclear”, spune el cu gindul la perioada gimnaziului, cind colegii il provocau sa le arate puterea lui atomica sau desenau in locul numelui sau o bomba, pe care o mizgaleste si acum in treacat pe un colt de hirtie. „Oriunde m-am dus, toata lumea se lega de numele meu, fiecare department de relatii internationale imi spunea, «Nu poti face nimic, te vom prinde Atomic!»”, marturiseste personajul amuzat. „Un lucru unic la romani este ca sint extrem de prietenosi, te ajuta cind ai nevoie. Nu m-am simtit discriminat nici o clipa, nu s-a legat nimeni de numele meu, toti ma stiu de Bruce Lee, datorita aspectului meu”, spune australianul singaporez si ridica aratatorul miinii drepte, semn ca a mai fost initiatorul a ceva.
„Am creat primul club de bodybuilding in scoala din tara natala, fiind membru in comitetul Federatiei Nationale de Bodybuilding”, si recunoaste ca singurul moment neplacut petrecut in Iasi a fost cind a trebuit sa faca uz de forta lui. „Am fost urmarit de doua persoane care m-au jefuit, mi-au luat portofelul. Dar le-am aratat eu karate coreene”, povesteste Atomic, recunoscind ca la virsta lui inca mai alearga, si nu a avut tratament preferential la orele de sport de la facultate. Dupa mai bine de doi ani petrecuti pe meleaguri romanesti, spiritul tinar incadrat intr-un corp robust, cu trasaturi conturate simplu, dar adinc, recunoaste ca, in afara de cladirile universitatii si ale spitalelor, pasii nu i-am mai plimbat decit prin Bucuresti, dar nu mai tirziu de urmatoarea vacanta acestia il vor pierde prin Transilvania: Dracula si-a intins fascinatia pina in inima unui singaporez din Moldova.
Vrea in Guinness Book
La o virsta in care altii se gindesc la pensionare, Atomic se indreapta spre Guinness Book. „Cu 20 de ani in urma nimeni nu accepta un student strain, sa nu mai spun un student de peste 40 de ani. Cel mai in virsta absolvent de Medicina din lume, conform Guinness Book, are 62 de ani, un indian. Eu, cind o sa termin facultatea, o sa am 65 de ani”, remarca Atomic entuziast la gindul ca CV-ul lui mai poate capata citeva pagini crestate de realizari. Timp si energie mai are, parintii i-a pierdut cind acestia aveau peste 90 de ani, iar bunica trecuse de 100. Curiozitatea pe care o stirneste in jurul lui nu se leaga de nationalitate, studii sau aspectul care iese din peisajul comun, ci tot de virsta. I se da 40 de ani, raspunsul lui este „102”. Cea mai mare provocare pe care a trait-o se desprinde prea putin dintr-o viata traita pe 3 continente, ea vine din interactiunea cu generatia tinara gasita la Iasi. ” Colegii sint atit de tineri, pot fi tatal lor, la inceput a fost greu sa ma accepte, cred ca se intrebau, «Ce cauta un om batrin la mine in clasa?». Sa trec prin acesta generatie din nou a fost greu, sa le inteleg nivelul, sa mi-l asum, sa tin pasul cu ei. Am incercat sa le imbin si am depus mult efort in acest sens. Acum sintem prieteni, mincam, ridem, si iesim in oras impreuna. Am persoane foarte apropiate in clasa, din Taiwan, Israel sau Grecia. Le-am aratat ca virsta nu este o bariera”, si-si arata radacinile albe. Daca profesorii il intimplina de multe ori cu exclamatia, „Tu ar trebui sa fii profesorul!”, Atomic este fascinat de practica in spital, momentele de sarbatoare sint cele in care imbraca halatul alb, tinut la loc de cinste ca un port traditional. Ce mai conteaza ca trebuie sa foloseasca „google translate” ca sa-si inteleaga pacientii, daca atunci cind le aude bataile inimii are solutii?
Cauta leacul cancerului la sin
Mai presus de visul de a deveni medic a pus gasirea leacului impotriva cancerului la sin. Pe un carnetel schiteaza transant modul in care si-a propus sa-si duca la indeplinire telul, sub ultima sageata scrie tremurind, cu litere mari, „regression of the breast tumor”(n.r., regresia tumorii la sin). Pentru a-si duce la indeplinire si acesta misiune se gindeste ca dupa terminarea Medicinei se va intoarce in Singapore, unde isi propune sa promoveze o legatura strinsa intre tarile noastre. Profilul unui student atomic se construieste treptat, pornind de la viziunea ca medicina se face din compasiune pentru oameni, ca averea adunata dintr-o munca asidua poate sa merga, macar pe jumatate, spre cei saraci, si pina la concluzia ca „trebuie sa-ti folosesti creierul tot timpul, astfel intra in regres”. „As alege oricind aceeasi universitate. Aici 99% sint oameni foarte draguti. In alte tari ale Europei mi-au dat nume amuzante si m-am izbit de rasism. Aici, niciodata”, spune cu incintare Atomic si raspunde la telefon, fiind necajit de o chestiune care cere o rezolvare rapida: soarecele care-l vizitase cu o seara inainte, in camera lui de camin.
„Ti-am spus, oamenii aici sint nemaipomeniti, bat la usa ta la 12 noaptea ca sa te ajute sa prinzi un soricel!”, spune acesta, si-si continua explicatiile la telefon despre modul in care intrarea musafirului nepoftit trebuie neaparat acoperita cu ciment. Tot amalgamul de experiente si intregul curs al vietii dedicate in mare parte altora se izbesc involuntar de „dor”, cuvintul romanesc ale carui rezonante le percepe si Atomic in fiecare zi. Familia din Australia, pe care o va vedea peste doi ani, „sotia mea a ales sa locuiasca acolo, dar filozofia mea este ca, odata ce te casatoresti, nu trebuie sa divortezi, trebuie sa fii fidel”, spune acesta resemnat, si mai trage o sageata spre un alt subcapitol al dorului. „Imi e dor de bucataria chinezeasca, trebuie sa recunosc ca romanii nu sint cei mai buni bucatari, nu sint fantastici fata de ce avem in Singapore”, spune acesta. Savureaza insa meniul de la cantina universitatii: „E foarte ieftin”.
Intilnirea cu un chirurg iesean l-a adus aici
Tot din bratele culturii asiatice vine si canadianul Jan Martel (29 de ani). Schimba citeva cuvinte in chineza cu Atomic, inramate intr-o apreciere reciproca, apoi subliniaza ca spiritul de aventura, pe linga dorinta de a fi medic, l-a adus sa studieze pe un al treilea continent. Sagetile traiectoriei lui s-au indreptat spre arta si biologie, a ales-o pe cea din urma deoarece i s-a parut in timpul liceului ca viitorul ar avea un orizont mai larg si presarat cu diverse soiuri de perspective. Dupa un an de master, incununat de rezultate excelente, carora li se adauga o bursa de excelenta oferita de Consiliul National de Cercetare in Stiinte si Inginerie al Canadei, studentul din Quebec a fost remarcat si invitat in Taiwan de catre un cercetator cu care incepuse sa colaboreze inca din timpul facultatii.
„M-am gindit ca este un proiect de cercetare, pe o perioada de citeva luni, ca e interesant sa traversez oceanul, sa cunosc cultura asiatica”, spune Jan cu o urma de uimire aruncata trecutului si tarii care l-a adoptat pentru sase ani. Trecerea directa la doctorat, in cadrul Universitatii Chang Gung din capitala Taiwanului, l-a adus in fata unui nou stadiu al cercetarii, dar i-a si cerut o transformare personala brusca si stricta, produsa prin prisma fascinatiei exercitate de o cu totul alta lume. Partea dedicata cercetarii din Taiwan a pornit de la citiva savanti din Turcia si Finlanda care au crezut ca descoperisera cea mai mica bacterie din lume, dar si de la momentul 1966, cind americanii credeau ca au gasit forme de viata pe Marte. Controversa nascuta de aici si dezbatuta in Taiwan a dus la cercetari asupra rolului nanobacteriei in corpul uman.
„Pornind de la ideea acesta, am aratat ca nu traiesc, si am explicat de ce, am gasit explicatii simple, am crezut ca am rezolvat aceasta controversa. Si chiar daca se va dovedi ca nu e asa, atunci am lasat loc pentru discutii. Inca se mai lucreaza la faptul ca acestea pot fi gasite in corpul nostru si ce influenta pot avea. In stiinta trebuie sa imi arati ca e sau nu asa”, spune Jan, si-mi intinde un numar al revistei „Pour la Science”. Articolele lui, scrise in colaborare cu mentorul si profesorul sau, au fost traduse si publicate in Statele Unite, Germania sau Spania. „Pentru un articol ca acela, uneori lucrezi si 1-2 ani”, sopteste el.
„Multi oameni la costum aici”
Il caracterizeaza o modestie fara limite si crede ca cei din jur pot aprecia si singuri pe cineva, fara a te expune ca un fel de mincare pe o tava. Chineza a invatat-o de unul singur, privind-o ca pe o provocare mai mare decit insasi cercetarea. Nu a avut timp de cursuri, a cumparat citeva carti alaturi de care a pornit in aventura descifrarii semnelor. „Uite, acesta este un semn chinezesc, inseamna gaz”, spune el, despre semnul incurcat aflat pe o masina. „Am fost putin surprins pentru ca in Taiwan se lucreaza tot timpul, si in Canada lucram mult, dar avem valori diferite, ca familia, fericirea. In Taiwan, toti vor sa fie de succes, si a trebuit sa tin pasul, sa ma adaptez stilului lor”, spune Jan despre modul de a trai intr-o tara precum Taiwan. Ideea de a deveni doctor a aparut in momentul in care a simtit nevoia sa devina practic, sa vada aplicabilitatea imediata a cunostintelor sale, sa cunoasca oameni pe care sa-i ajute prin el insusi, mai repede decit s-ar intimpla prin intermediul stiintei. Ideea de a studia medicina in Romania a venit din partea unui chirurg din Iasi, aflat in Taiwan in cadrul unui proiect de cercetare. Raspunsul lui a fost „Da, cum sa nu!”, iar acum are aproape o luna de cind se afla in Iasi, ca student in anul I. „In Taiwan am simtit ca e grozav sa fiu acolo, o noua provocare, o noua limba, noi oameni. Acelasi sentiment il am si aici, sint in stadiul in care descopar. Eram suparat ca imi las acolo o parte din viata, dar fericit ca imi continui aventura”, suride Jan, si se gindeste ca a trecut doar prima luna dintr-un nou ciclu de sase ani. Dupa citeva saptamini pe plaiurile noastre, Jan ii vede pe romani ca pe niste caractere puternice, avind in vedere apele tulburi ale crizei in care se scalda, iar Romania ca pe o tara destul de europeana. I-a atras atentia cu precadere moda de aici si accentul pus pe prima impresie.
„Chiar si in Quebec, sau in Taiwan, lumea nu se imbraca asemenea celor de aici. Doar in Japonia am mai vazut oameni care se imbraca la costum si tin atit de mult la prima impresie. Dar, in general, oamenii sint foarte manierati si politicosi, aici simt ca ma incadrez in peisaj mai mult decit am simtit in Taiwan”, marturiseste Jan, si, cum mai vrea sa tina conversatia in preajma primei impresii, recunoaste ca ceea ce a observat inca din primele momente la Romania este diferenta enorma intre bogati si saraci. Pina si statutul lui s-a schimbat – in Taiwan era un oaspete, in Iasi trebuie sa plateasca pentru tot. Chiar si asa, orizontul unui nou inceput il vede in nuante entuziaste.
„Canada e acasa, lucruri pe care le stiu, poate prea bine, in Taiwan nu am avut nici un fel de background, eram curios sa le inteleg cultura. In Canada sintem calmi, taiwanezii erau foarte zgomotosi, intr-o parte rece, in cealalta plaja si soare. Cind vezi ceva pentru prima data, totul pare surprinzator, asta experimentez eu acum, aici”, crede Jan, si se pregateste pentru un viitor incert, deoarece stie ca e greu sa construiesti ceva intr-o tara straina, stie de concureta pentru un post de medic in Canada, ca lucruri bune si rele se ascund in spatele fiecarei decizii. Motiv pentru care raspunsul lui frecvent este atit de romanescul „Si da, si nu!”.
