Cateva mii de tone de carbune coxificabil au fost scoase dintre ruinele fostului Combinat Siderurgic „Victoria” din orasul hunedorean Calan si predate la Termocentrala Mintia. Conducerea firmei „Sidermet”, care administreaza fostul combinat, a semnat un contract cu o firma din Strehaia pentru exploatarea carbunelui din ceea ce a fost candva depozitul de la uzina de cocs.
Dupa ce au epuizat toate rezervele de fier vechi, sute de persoane de etnie rroma scormonesc printre ruine si aduna bucati din acest zacamant, pe care le predau la un centru de colectare.
Printre daramaturile combinatului, cativa oameni, murdari cu praf de carbune din talpi pana in crestet, scormonesc prin molozul ce se intinde pe intreaga platforma printre cosurile care se mai inalta stinghere spre cer. Dupa ce s-a furat tot ce se putea din combinat, acum din moloz sunt extrase bucati de cocs ramase de pe vremea cand functionau atat furnalele, cat si baterile de cocsificare.
Aproape 100 de oameni incarca saci de rafie cu bucati de carbune, apoi le predau reprezentantului unei firme contra unor sume intre 50.000 si 100.000 de lei vechi, in functie de calitatea materialului. Nici vorba de angajare, protectie sociala sau impozite platite.
Munca la negru este un mod de viata cu care „carbunarii” sunt obisnuiti tot asa cum li se pare firesc sa plateasca taxa de protectie rromilor autohtoni, care au ocupat cele mai bune parcele si acum le „concesioneaza” cu 100.000 de lei vechi pe zi.
O bunica si multi nepoti
Paraschiva este o batrana venita in Calan tocmai de undeva de langa Targu-Mures impreuna cu sapte nepoti. Batrana este seful echipei si nepotii o asculta ca pe un adevarat lider, de fapt trupa ei este cea mai numeroasa dintre „carbunari”.
Femeia a avut doi fii, dar amandoi au murit intr-un accident stupid. Munceau cu ziua la sapat santuri si s-a surpat malul pe ei. Concubinele celor doi feciori si-au gasit alti barbati si au plecat lasand trei, respectiv patru copii, intre doi si 15 ani, in grija bunicii Paraschiva.
Cu sapte copii in grija, batrana a inceput sa caute de lucru. Intamplator a auzit la un parastas despre o firma din Calan care plateste oameni sa culeaga cocs. S-au urcat in tren, cu mic cu mare, si au plecat spre „taramul fagaduintei”. „Am venit cu personalul si l-am rugat pe conductor sa ne lase fara bani, ca nu aveam decat zdrentele de pe noi”, povesteste femeia.
Ajunsi la Calan, au gasit o fosta statie de pompe dezafectata pe care au transformat-o in locuinta. „E mai buna decat ce aveam acasa, macar e din caramida si nu bate vantul prin pereti”. S-au apucat de treaba serios, fiind avantajati de faptul ca si cei mici puteau sa cotrobaiasca prin gunoaie dupa bucati de cocs.
„Vremuri bune”
In fiecare zi cei sapte membri ai „clanului Paraschiva” reusesc sa adune patru-cinci saci cu cocs, ceea ce reprezinta un venit minim de 200.000 de lei vechi. In functie de calitatea materialului adunat, venitul poate sa ajunga si la 500.000 de lei pe zi. „O singura data in aproape trei luni am facut 500.000, cand am dat peste o groapa plina cu carbune din ala bun”, povesteste Radu, „barbatul” familiei, care are 15 ani.
„Acum nu e rau, castigam cam sase milioane pe luna, pentru ca putem munci toti si sa ne ajutam”, spune Paraschiva. Batrana are totusi o nemultumire. Locurile din vecinatatea bateriilor de cocsificare sunt ocupate de alti carbunari, care platesc taxa de protectie 100.000 de lei pe zi unor smecheri din localitate care au fost primii aici si acum „concesioneaza” parcelele cu randament sporit.
„De unde sa le dau banii astia, cand noi abia avem din ce trai?”, se plange batrana.
Munca si rugaciune
Paraschiva isi conduce familia cu autoritate. Fiecare stie ce are de facut atat in fosta statie de pompe, cat si la „locul de munca”. Cei mici sunt responsabili cu curatenia, cei mari cu aprovizionarea, iar batrana, impreuna cu Lia, nepoata favorita, gatesc. Fiecare membru al familiei isi spala singur hainele. „Chiar daca lucram la carbune trebuie sa fie curati, macar in zilele de sarbatoare”, adauga batrana.
Deocamdata copiii nu au posibilitatea sa mearga la scoala. Adevarul este ca nici nu prea vor, singurul lor stapan este Paraschiva si nu-si pot imagina cum este sa te supui unor altfel de reguli, cum ar fi cele impuse de disciplina scolara. „Nici eu nu stiu carte si am trait, multumesc lui Dumnezeu, si am putere sa-i cresc si pe astia mici”, mai spune batrana.
