4.3 C
București
duminică, 29 decembrie 2024
AcasăSpecialCastelul de la Cadea nu poate fi retrocedat

Castelul de la Cadea nu poate fi retrocedat

» Un raport al Prefecturii Bihor arata ca imobilul nu poate fi inapoiat fostilor proprietari
Castelul de la Cadea, revendicat de mostenitorii grofului Karoly Pongracz, nu poate fi retrocedat in natura. Aceasta este concluzia unui raport intocmit in urma unui control efectuat de Prefectura Bihor.
Prefectura a dispus efec-tuarea unei expertize din care sa rezulte valoarea lucrarilor care s-au efectuat, dupa nationalizarea Castelului de la Cadea.
"Din punct de vedere al Institutiei Prefectului, avand in vedere imobilele care au fost construite in perimetrul revendicat dupa anul 1949, nu se poate face retrocedarea in natura", se arata in raport. Castelul de la Cadea a intrat in atentia autoritatilor locale dupa ce au iesit la iveala informatii potrivit carora presedintele CJ Bihor, Alexandru Kiss, ar fi implicat in alocarea a peste 22 de miliarde de lei vechi in renovarea centrului, cu toate ca se stia ca acesta a fost revendicat. Presedintele CJ a precizat, ieri, ca "a semnat ca primaru" si nu a stiut ca imobilul respectiv fusese retrocedat. In ceea ce priveste alocarea fondurilor pentru reabilitare, presedintele Kiss a spus ca institutia pe care o conduce nu este implicata si ca banii au venit de la Guvern. "A fost un control de la Bucuresti la Centrul de la Cadea, in urma caruia acesta a primit avertisment sa renoveze spatiile pentru ca nu corespund normelor, in caz contrar va fi inchis. Cei de la Protectia Copilului ne-au cerut bani, dar nu am avut de unde sa le dam. Atunci au venit cu solutia tot cei de la Bucuresti care au spus ca banii pot fi solicitati de la Guvern", a declarat Alexandru Kiss. El a adaugat ca familia Pongracz a solicitat despagubiri, nu retrocedarea in natura. "Chiar daca se razgandesc, legea nu permite retrocedarea in natura", a conchis presedintele CJ Bihor.

ISTORIC
Revendicat in 2002

Imobilul revendicat a fost preluat de la Directia de Sanatate in anul 1991 de catre Centrul de Integrare prin Terapie Ocupationala Cadea. Centrul s-a reorganizat, incepand cu 1 ianuarie 2005, ca unitate fara personalitate juridica si a intrat in structura Directiei Generale de Asistenta Sociala si Protectia Copilului. In data de 14.02.2002, Vilmos Pongracz  si Karoly Pongracz au depus o notificare prin executor judecatoresc, inregistrata la Institutia Prefectului cu nr. 1677/2002, prin care solicita despagubiri pentru imobilele situate in localitatea Cadea Mica, in calitate de mostenitori ai fostului proprietar  stefan Pongracz. In noiembrie 2006, reprezentantul legal al mostenitorilor, solicita restituirea in natura a imobilului cunoscut sub numele Castelul Pongracz, precum si "a altor imobile, terenuri si constructii anexe acestuia".

Cele mai citite

Federația Sanitas: Guvernul a acceptat parțial solicitările sindicale; sporurile pentru weekend și sărbători legale, menținute în 2025

Reprezentanții Federației Sanitas au anunțat, sâmbătă, că Guvernul a acceptat o parte dintre revendicările sindicale, în urma ședinței Consiliului Național Tripartit, desfășurată pe 28...

Record de intervenţii Salvamont: 132 de persoane salvate în ultimele 24 de ore

Din totalul apelurilor primite, cele mai multe au fost pentru Salvamont Lupeni Dispeceratul Naţional Salvamont a anunţat duminică dimineaţă un “record nedorit” în acest sezon...

Pompierii și specialiștii IT, în topul încrederii românilor. Politicienii și jurnaliștii, pe ultimele locuri (sondaj IRES)

Sondajul a fost realizat pe un eșantion de aproape o mie de persoane, prin metoda CATI Pompierii și specialiștii IT sunt profesiile în care românii...
Ultima oră
Pe aceeași temă