Autoritatile timisorene au capturat, sambata, pe Aeroportul International „Traian Vuia” din orasul de pe Bega, peste un kilogram de cocaina ascunsa in crose de golf, dupa ce doua bagaje suspecte au trezit interesul lucratorilor vamali. O echipa formata din politisti ai Brigazii de Combatere a Criminalitatii Organizate (BCCO), impreuna cu un procuror din cadrul Directiei de Investigare a Infractiunilor de Criminalitate Organizata si Terorism (DIICOT), cu sprijinul lucratorilor vamali, a declansat o ampla actiune pe aeroport, in urma careia s-a reusit doar captura de droguri, nu si retinerea principalilor suspecti.
Din primele verificari a reiesit ca cele doua bagaje suspecte apartin unor persoane de nationalitate chiliana. In urma controlului efectuat s-a descoperit cantitatea totala de 1,042 kilograme cocaina, disimulata in manerele si betele a 15 crose de golf. Specialistii BCCO au afirmat ca drogurile erau destinate atat pietei de desfacere din Romania, cat si celei din vestul Europei.
Pretul cocainei la vanzarea en-detail era de aproximativ 100.000 euro. Totodata, potrivit oamenilor legii, drogurile capturate la Timisoara provin din America Latina, fiind traficate prin intermediul unei filiere internationale aflate in atentia specialistilor antidrog inca de la sfarsitul anului 2005. Este vorba despre o grupare de traficanti de droguri de mare risc, respectiv cocaina, care actioneaza pe relatia Ecuador – Chile – Columbia – Romania – Europa de Vest.
Anchetatorii sustin ca reteaua este coordonata din America de Sud de un roman pe nume Dorel Popa, in prezent urmarit international pentru trafic ilicit de droguri de mare risc, avand de executat o condamnare de 25 de ani de inchisoare. Specialistii BCCO Timisoara au mai mentionat ca din verificarile efectuate a reiesit ca drogurile erau destinate in special pietelor de desfacere din Ungaria, Rusia si Europa de Vest, si doar o mica parte a cocainei urma sa fie comercializata in Romania.
Pe teritoriul tarii noastre traficantii aveau ca piete interne de desfacere municipiile Timisoara si Arad.
Cocaina in batoane de ciocolata
De numele lui Dorel Popa se leaga si alte cateva capturi de cocaina „interceptate” pe teritoriul Romaniei in ultima perioada. In luna ianuarie a acestui an o alta importanta cantitate din acest drog (5 kilograme) a fost capturata la Baile Felix, judetul Bihor, acesta fiind descoperit ascuns in interiorul unor extinctoare si, la fel, a unor crose de golf.
Apoi, chiar saptamana trecuta alti doi chilieni (o femeie si un barbat) au fost arestati la Bucuresti, dupa ce in bagajele lor s-a descoperit cantitatea de aproximativ 4 kilograme de cocaina. Se pare ca filiera are un mod de operare unic. La perchezitia corporala si controlul bagajelor, au fost, din nou, descoperite 15 crose metalice de golf si 112 batoane de ciocolata in interiorul carora se afla disimulata cocaina.
Valoarea de piata a drogului a fost estimata la circa 250.000 de euro.