O lege care aproba o ordonanta de urgenta mai veche, obliga administratia din Alba sa vanda o cladire din centrul municipiului resedinta a judetului la un pret de aproximativ 10 ori mai mic decat cel al pietei imobiliare locale. Este vorba de un imobil in care se afla in jur de 40 de cabinete de stomatologie, care va trebui vanduta medicilor contra unei sume simbolice.
Pretul maxim la care, conform legii, se poate vinde cladirea repectiva, este de 70 de euro pe metru patrat. Aceasta ar insemna ca pentru toata suprafata constuita, de aproximativ 700 de metri patrati, s-ar putea obtine 49.000 de euro. Aceasta, in conditiile in care a fost evaluata, de reprezentantii Consiliului Judetean (proprietarul cladirii), la o suma cuprinsa intre 400.000 si 500.000 de euro, tinand cont de locatie si de pretul pietei din oras, una dintre cele mai scumpe din Transilvania.
Totusi, daca va vinde, CJ nu va obtine nici macar cei 49.000 de euro, care reprezinta pretul maxim, aplicat, spre exemplu, daca imobilul s-ar afla in Bucuresti. Presedintele institutiei judetene, Ion Dumitrel, a spus ca, in conformitate cu legea, vor trebui aplicate o multime de reduceri, care in final vor cobori pretul de vanzare la aproximativ 20.000 de euro.
De asemenea, termenul in care medicii vor putea plati este de pana la 15 ani. In plus, toate cheltuielile pentru vanzare le va suporta CJ.
Dumitrel a mai spus ca este de acord cu vanzarea, dar la pretul pietei locale si nu in conditiile prevazute in lege, despre care a spus ca „nationalizeaza proprietatea administratiei locale”. El a adaugat ca suma achitata pentru fiecare cabinet, de maxim 1.500 de euro, reprezinta „bani de buzunar” pentru stomatologi.
Vanzarea cabinetelor ar fi benefica pentru ca ar stimula medicii sa faca investitii si ar incuraja concurenta. Initial, vanzarea cabinetelor era prevazuta intr-o ordonanta de urgenta din 2005, a carei aplicare a creat confuzii majore, astfel incat a fost sistata la initiativa ministrului Sanatatii, Eugen Nicolaescu, pentru redefinirea criteriilor.
Noua norma aparuta preia in mare masura prevederile ordonantei.