În aceste zile, PDL pare lovit de blestemul care a măturat PNŢCD de pe scena politică. Există multe asemănări între cele două studii de caz. Ambele partide au venit la guvernare cu un discurs anticorupţie şi cu un mesaj de centru-dreapta. Ambele au oferit preşedinţi ai României care au învins reprezentanţi ai so-cial-democraţilor. Ambele au guvernat România în perioade de criză. PNŢCD a fost nimicit de valul de nemulţumire populară şi de greşelile propriilor săi lideri. PDL pare să se confrunte cu acelaşi scenariu, cu acelaşi blestem care a lovit şi PNŢCD. Victoria lui Emil Boc de la Cluj poate avea tot atâta însemnătate câtă a avut lanţul de victorii de la Timişoara obţinute de Gheorghe Ciuhandu pentru PNŢCD. Adică, poate însemna doar supravieţuirea, nu relansarea. Şi asta pentru PDL pare dispus să îşi sacrifice ritual liderul, pe Emil Boc, cu toate că, în acest moment, el pare singurul lider de succes al acestei formaţiuni. Astfel, PDL pierde un moment extraordinar pentru relansare. În loc să fructifice la maximum scandalul incompatibilităţii lui Mircea Diaconu ori cel al plagiatului lui Victor Ponta, democrat-liberalii sunt prinşi în mrejele unor lupte interne. Această incapacitate de a trece la contraatac este mult mai gravă decât înfrângerea din alegerile locale.