Doi clujeni homosexuali au fost agresati sambata noaptea, in ajunul inceperii celei de-a 4-a editii a Festivalului de Film Gay
Sambata noaptea, doi tineri de orientare homosexuala care iesisera dintr-un club de profil situat in zona studenteasca a orasului Cluj-Napoca au fost agresati in plina strada de patru necunoscuti.
Incidentul survine in ajunul inceperii Saptamanii filmului gay, eveniment anual care incearca sa promoveze toleranta in randul societatii a celor de alta oridentare sexuala decat cea hetero.
"Un baiat a coborat din club sa-si cumpere guma sau tigari si a fost prins si lovit de niste indivizi. Ei au patrulat mai multa vreme intr-o masina gri si au strigat injurii la adresa homosexualilor", a declarat Lucian Dunareanu, presedintele Asociatiei de tip LGBT (lesbiene, gay, bisexuali si transexuali) Be An Angel din Cluj-Napoca. Politia sustine ca a gasit deja masina cu pricina dupa numerele de inmatriculare care au fost retinute de victime, insa ca faptasii sunt in curs de identificare pentru ca…nu au raspuns la telefon.
In baza acestui exemplu, organizatorii Festivalului de Film Gay, care se va desfasura timp de o saptamana in oras, au subliniat importanta incluziunii sociale a minoritatilor sexuale si acceptarea lor ca "oameni". "Nu cerem sa ni se dea flori de catre societate, ci sa fim recunoscuti ca oameni. Persoanele strait (hetero, n.red) se tem de noi pentru ca nu ne cunosc", a mai spus Dunareanu. La evenimetul de incepere a festivalului a participat, ca invitat din strainatate, si presedintele unei organizatii europene cu profil cultural si cu sediul la Koln, Dieter Topp. O saptamana intreaga, cei interesati de aceasta problematica vor putea viziona filme, participa la lansari de carte precum si la work-shopuri la Facultatea de Psihologie unde li se va explica fenomenologia persoanelor homosexuale.