6.3 C
București
duminică, 10 noiembrie 2024
AcasăSpecialBasescu inaugureaza podul suspinelor de pe Tisa

Basescu inaugureaza podul suspinelor de pe Tisa

Presedintele Romaniei, Traian Basescu, si omologul sau ucrainean, Viktor Iuscenko, vor inaugura, luni, Podul istoric peste Tisa din judetul Maramures. De asemenea, cei doi sefi de stat vor semna si documentele care reglementeaza deschiderea punctului de frontiera Sighetu Maramatiei – Solotvino.
Deschiderea noii vami a fost anuntata pana acum de vreo zece ori si tot de atatea ori data a fost decalata, spre dezamagirea locuitorilor din Maramuresul istoric, pentru care respectivul pod are nu numai o insemnatate istorica, ci si una economica. Totusi, obiectivul va fi inaugurat a doua oara.
De-a lungul timpului, pe locul ocupat astazi de podul de lemn, Tisa a fost brazdata rand pe rand de o punte (in urma cu doua secole), apoi de un pod metalic. Ultima legatura a malurilor raului Tisa in acel loc a fost distrusa in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial.
In 1999, Uniunea Europeana a finantat proiectul cu de 290.000 de euro (finantare nerambursabila), partea romana (Guvernul si Consiliul Judetean Maramures) contribuind cu inca 700.000 de euro. In 2001 se afirma ca lucrarile (efectuate de patru societati de constructii) sunt finalizate, iar presedintele de atunci al tarii, Ion Iliescu, l-a „inaugurat”.
In 2002, Guvernul, uitand de acest moment, a aprobat, prin Hotararea de Guvern nr. 847, „deschiderea punctului de control pentru trecerea frontierei, in regim de trafic international de persoane, mijloace de transport auto si marfuri, si a punctului vamal intre Sighetu Marmatiei si Solotvino”.
Tot in 2002, din fondul de rezerva bugetara al Guvernului a fost virata o suma de 15 miliarde lei vechi (5 miliarde Consiliului Judetean – pentru „finalizarea lucrarilor” de la Pod – si 10 miliarde Ministerului de Interne pentru „dotarile Politiei de Frontiera de la PCTF Sighetu Marmatiei”).
Fara a mai cuantifica si alte sume mai „mici”, destinate de-a lungul timpului constructiei Podului istoric, banii pomeniti au fost utilizati pentru un alt obiectiv similar, construit din lemn. Acesta are, insa, o serie de probleme: greutatea maxima admisa vehiculelor care il tranziteaza este de doar 3,5 tone, podul este considerat prea ingust si, fiind din lemn, este deja atacat pe unele portiuni de ciuperci fitofage.

Istoria inaugurarilor

Cu exceptia „inaugurarii” oficiate in urma cu sase ani de catre Ion Iliescu, data deschiderii a mai fost anuntata de atat de multe ori incat nici politistii de frontiera nu mai stiu de cand „intra-n paine”. Comisarul-sef Ioan Dunca, de la Inspectoratul Judetean al Politiei de Frontiera Maramures, a declarat ca acum functioneaza un singur punct de trecere a granitei, cel feroviar de la Campulung la Tisa.
Ultimele date anuntate au fost „in a doua jumatate a anului 2006” (potrivit lui Teofil Rendiuk, insarcinatul cu afaceri al Ambasadei Ucrainei la Bucuresti), in octombrie 2006 (conform unui anunt oficial, directorul de santier anuntase finalizarea lucrarilor in 25 septembrie), „la finalul anului” (potrivit presedintelui Consiliului Judetean Maramures, Marinel Kovacs) si, in fine, 15 ianuarie 2007.

Cele mai citite

Donald Trump revine în forță pe scena politică. Ce roluri ar putea avea în noua administrație cei din familia sa

După câștigarea unui nou mandat, Donald Trump nu este singurul membru al familiei sale care revine în atenție. În seara victoriei, alături de el,...

Donald Trump revine în forță pe scena politică. Ce roluri ar putea avea în noua administrație cei din familia sa

După câștigarea unui nou mandat, Donald Trump nu este singurul membru al familiei sale care revine în atenție. În seara victoriei, alături de el,...

Diferențele salariale pe regiuni se adâncesc: Angajații din București câștigă dublu față de cei din Teleorman

Salariile medii nete au crescut în aproape toate județele din România, majoritatea înregistrând creșteri de peste 10%. Excepție fac județele Cluj, Mureș și Gorj,...
Ultima oră
Pe aceeași temă