14:40 – 16 drumuri naţionale şi 22 de drumuri judeţene sunt afectate la această ora de căderile de zăpadă, potrivit Ministerului Afacerilor Interne.
Bara Sulina este in continuare închisă, iar la Vama Albiţa traficul se desfăşoară restricţionat pentru autovehiculele mai mari de 3,5 tone.
_ _ _ _
13:38 – Opt localităţi din judeţul Vrancea, unde se află peste 1.400 de gospodării, nu sunt alimentate cu energie electrică, vineri la prânz, din cauza ninsorii abundente şi a viscolului.
Citeşte şi COD PORTOCALIU de ninsori: Mai multe localităţi din Vrancea, fără curent electric
_ _ _ _
12:35 – Potrivit ultimelor informaţii furnizate de Ministerul Afacerilor Interne (MAI), la această oră sunt închise 11 drumuri naţionale şi 16 judeţene, vama Albiţa şi barajul Sulina.
Astfel, sunt închise: 4 drumuri naţionale în judeţul Vrancea, 3 în Vaslui, 2 Galaţi, 1 Bacău, 1 Buzău.
În ceea ce priveşte traficul pe drumurile judeţene, majoritatea sunt închise în judeţul Brăila.
Potrivit MAI, nu sunt persoane dispărute sau blocate, deşi un număr de 15 localităţi din ţară nu au curent electric.
_ _ _ _
11:14 – Cursurile au fost suspendate, vineri, în 25 de unităţi de învăţământ din zece localităţi din judeţul Galaţi, întrucât microbuzele care îi transportă pe elevi nu pot circula în condiţii de siguranţă, din cauza drumurilor acoperite cu zăpadă.
Citeşte şi: Cursuri suspendate în 25 de şcoli din judeţul Galaţi, din cauza ninsorii
_ _ _ _
10.30. – Un autocar cu aproximativ 30 de pasageri, care se îndrepa Republica Moldova, este de mai multe ore blocat la ieşirea din municipiul Huşi, după ce traficul pe DN 24B Huşi – Albiţa a fost închis din cauza ninsorii.
10.20 – Ministrul Afacerilor Interne, Radu Stroe, le-a cerut autorităţilor să nu arate „nici un fel de milă” faţă de şoferii care nu respectă indicaţiile în trafic.
09.57 – 13 localităţi din judeţul Buzău şi patru din judeţul Brăila au rămas fără curent electric, din cauza viscolului puternic.
8:52 – La rândul lui, vicepremierul Liviu Dragnea, a vorbit cu prefecţii din zonele afectate de codul portocaliu de ninsori şi viscol şi le-a dat indicaţii în legătură cu ar trebui să facă în orele ce urmează.
„Constat că toată lumea este la treabă, că întâlnirile de zilele trecute au avut efect, vă cer să vă faceţi datoria mai ales în judeţele afectate. Cerem prefecţilor din judeţele apropiate celor afectate să colaboreze şi să sprijine, când sunt solicitări. Anunţ judeţul Vaslui că s-a vorbit la Harghita şi va fi trimis un şenilat”, a spus vicepremierul Liviu Dragnea la comandamentul de iarnă de la Guvern. Nu există nicio persoană blocată în trafic, niciuna dispărută, nu sunt localităţi izolate. Nu sunt maşini blocate, nici trenuri”, a declarat Dragnea.
Astfel, din datele furnizate de prefecţi, 4 drumuri au fost închise şi 3 restricţionate în judeţul Vaslui. Tot în Vaslui, urmează ca 9 drumuri să fie închise preventiv.
Şi în judeţul Buzău a fost închis un drum naţional.
În judeţul Vrancea autorităţile au hotărât să închidă 5 drumuri.
_ _ _ _
8:44 – În cadrul Comandamentului de Iarnă, ministrul de Interne, Radu Stroe, a declarat că blocajul preventiv al drumurilor este esenţial şi că Poliţia Rutieră trebuie să actioneze preventiv.
„S-a discutat la Vaslui de o săptămână să se trimită o freză şi nu s-a trimis. Buzăul, Brăila şi zona de curbură vor trebui, de asemenea, ajutate cu utilajele necesare, cu material antiderapant. Nu se întrevede o situaţie ca cea de acum 2-3 săptămâni, dar trebuie să fim pregătiţi. Cele 1.329 sancţiuni date de Poliţia rutieră demonstrează indisciplina şoferilor. Cerem Poliţiei rutiere să nu dea dovadă de milă. Dintre cele 1.329 sancţiuni, numai una a fost pentru lipsa anvelopei de iarnă”, a spus Radu Stroe.
_ _ _ _
8:30 – Judeţele aflate sub cod portocaliu vor intra sub cod galben, valabil până la ora 20:00, potrivit Administaţiei Naţionale de Meteorologie (ANM).
_ _ _ _
8:21 – Comandamentul de Iarnă se reuneşte, vineri, la Palatul Victoria, la ora 08.30. Şedinţa va fi condusă de vicepremierul Liviu Dragnea, totodată şi ministu al Dezvoltării regionale şi administraţiei publice,
_ _ _ _
8:08 – Din cauza viscolului puternic, autorităţile au hotărât să închidă vama Albiţa.
_ _ _ _
7:38 – Viscolul puternic a închis deja mai multe drumuri naţionale şi judeţene din Vaslui, Buzău şi Vrancea.
Drumurile închise sunt:
– DN11 A
– DN22
– DN23 A
– DN24 A
– DN24 B
– DN2 N
_ _ _ _
7:10 – 19 localităţi din Buzău au rămas fără energie electrică.
_ _ _ _
Şapte judeţe din Moldova se află, încă de joi noapte, sub incidenţa codului portocaliu de ninsori abundente şi viscol. Capitala şi alte 31 de judeţe din sudul şi estul ţării se află sub cod galben de ploi, ninsori şi viscol.
Citeşte şi COD PORTOCALIU de ninsoare şi viscol. Ce zone sunt afectate
Vineri, în intervalul 4.00 – 14.00, judeţele Suceava, Botoşani, Harghita, Covasna, Brăila, Tulcea şi, parţial, Buzău, Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Braşov, Prahova şi Dâmboviţa se vor afla sub cod galben de viscol, potrivit unei atenţionări emise de ANM, potrivit Digi 24.
Pe parcursul zilei va ninge viscolit în Moldova, centrul şi estul Munteniei, Dobrogea şi în zona Carpaţilor Orientali. În Delta Dunării şi pe litoral, în primele ore vor mai fi precipitaţii mixte şi izolat polei. Viteza vântului la rafală va depăşi 60-70 de kilometri pe oră, în special în sud-estul ţării.
Meteorologii mai spun că, începând din noaptea de vineri spre sâmbătă şi până duminică, temporar, vor mai fi ninsori şi intensificări ale vântului, mai ales în sud-estul ţării.