Bujorii de stepă sunt mândria localităţii de pe Câmpia Transilvaniei.
Pete sângerii împodobesc, întocmai ca nişte nestemate, un deal povârnit de la marginea comunei Zau de Câmpie. În fiecare an, în această perioadă din jurul datei de 1 Mai, înfloresc bujorii de stepă. Este vorba de o floare înrudită cu bujorul românesc, dar care trăieşte doar în zona Zau de Câmpie. Cunoscută sub denumirea de Paeonia tenuifolia, această plantă este considerată de către specialiştii în biologie drept o relicvă vie. Bujori asemănători mai pot fi întâlniţi doar în Caucaz, însă acolo este vorba de o altă varietate. „Dacă vremea va fi caldă, splendoarea va dura doar câteva zile. Dacă, în schimb, vom avea parte de câteva zile mai reci, înflorirea va dura mai mult”, spun custozii rezervaţiei.
Legat de apariţia acestor bujori, localnicii păstrează o legendă, consemnată în premieră de primul custode al rezervaţiei, Marcu Sâncrăianu. Această legendă spune că doi tineri din Zau de Câmpie se iubeau la nebunie şi au decis să se căsătorească. Cu o zi înainte de nuntă, tânărul, numit Bota, a plecat cu barca pe lac, la pescuit. Barca s-a răsturnat, iar tânărul s-a înecat. Logodnica sa a aflat şi a plecat să vadă locul unde s-a răsturnat barca. Pe drum, ea plângea cu lacrimi de sânge, iar acolo unde pica o lacrimă pe pământ, răsărea un bujor de stepă.