Una dintre cele mai frumoase plante din România a înflorit de câteva zile. Este vorba de bujorii de stepă de la Zau de Câmpie, o varietate endemică, adică ce creşte doar pe dealurile domoale din jurul micului sat mureşean.
În fiecare an, bujorii de stepă, cunoscuţi în limba latină sub denumirea de Paeonia tenuifolia, încep să înflorească în a doua jumătate a lunii aprilie. În cadrul rezervaţiei naturale de la Zau de Câmpie, perioada de înflorire maximă este cea din jurul datei de 1 Mai. Apoi, după ziua de 10 Mai, Ziua Independenţei României, bujorii încep să se ofilească.
În România, singurul loc unde aceste plante sunt protejate este Zau de Câmpie. Varietăţi diferite ale bujorului de stepă se regăsesc în Munţii Caucaz, dar şi în dealurile cu vegetaţie de stepă din Rusia, Ucraina şi Serbia. Pentru localnici, această plantă este un motiv de mândrie. ”Unicitatea Zaului este legată de această plantă deosebit de frumoasă. Ea este pentru noi un simbol şi, în acelaşi timp, un lucru de nepreţuit”, spune Gheorghe Gherman, unul dintre săteni.
„Părintele“ bujorilor
Supravieţuirea rezervaţiei de bujori de stepă de la Zau de Câmpie se leagă de personalitatea unuia dintre cei mai celebri dintre custozii de arii protejate de odinioară. Este vorba de Marcu Sâncrăianu, un ţăran autodidact, care, cu mari eforturi materiale, a creat una dintre cele mai mari biblioteci private din judeţul Mureş. El era, la un moment dat, singurul ţăran acreditat de Academia Română pentru a fi custele unei rezervaţii.
Ţăranul autodidact, un demn urmaş al lui badea Cârţan, a fost invitat, după anul 1989, la Roma, pentru a se întâlni cu unii dintre cei mai mare biologi din lume. Pentru Marcu Sâncrăianu, drumul la Roma a reprezentat împlinirea unui vis de o viaţă, mai ales că el a avut ocazia să viziteze şi Vaticanul. Pentru octogenarul de atunci, greco-catolic, călătoria la Roma s-a transformat într-un adevărat pelerinaj. Marcu Sâncrăianu a consemnat şi una dintre legendele legate de apariţia bujorilor de stepă. Este vorba de o legendă târzie, care a apărut după crearea lacurilor de acumulare de la Zau, din perioada comunistă. Unii dintre săteni bănuiesc că această legendă ar fi fost scornită chiar de custodele rezervaţiei. ”Se spune că la Zau de Câmpie, pe Dealul Botii, trăia mai de mult o fiică de împărat. Ea s-a îndrăgostit de un tânăr care locuia de cealaltă parte a lacului.
Cei doi tineri s-au hotărât să facă nuntă. Numai că, exact cu zi înainte de cununie, tânărul s-a înecat în lac. Atunci când a auzit vestea, tânăra domniţă a plecat în fugă, să vadă locul unde s-a înceccat drăguţul ei. Ea plângea cu lacrimi de sânge. Acolo unde pica o lacrimă de-a ei, răsărea un bujor”, sună povestea spusă de Marcu Sâncrăianu miilor de vizitatori care au trecut poarta rezervaţiei naturale din Zau de Câmpie, rezervaţie pe care a îngrijit-o cu pasiune şi cu devotament o viaţă de om.
Studii de biologie
Dincolo de importanţa turistică, în contextul în care, în fiecare an, rezervaţia de bujori atrage în fiecare an sute de vizitatori, Paeonia tenuifolia are şi o importanţă ştiinţifică. Biologii studiază modul în care această plantă fragilă a reuşit să se adapteze la schimbările climatice din ultimele milenii. De asemenea, ea este utilă pentru înţelegerea relaţiilor subtile care guvernează biocenoza din Zau de Câmpie.
