Din cei 800.000 de lei care constituiau rezerva bugetară a Maramureşului, cei mai mulţi bani au fost cheltuiţi pentru sport şi biserici. Ultima cheltuială, aprobată recent de consilierii judeţeni, a constat în repartizarea a 530.000 de lei din „pusculiţa pentru zile negre” pentru continuarea lucrărilor la catedrala ortodoxă din Baia Mare, pentru echipele de rugby şi volei şi pentru editarea unor broşuri educative. În rezervă, consilierii au mai păstrat puţin peste 10% din suma pe care o aveau iniţial.
Acum, 100.000 de lei au fost daţi pentru edificiul Catedralei Episcopale „Sfanta Treime” din Baia Mare, care este proiectată să fie a doua ca mărime din România, după Catedrala „Mântuirii Neamului”. De asemenea, Consiliul Judeţean (CJ) Maramureş a acordat 400.000 de lei s-au acordat pentru premierea echipei de rugby CSM Ştiinţa Baia Mare, campioană naţionala în 2010, echipă a cărei preşedinte este chiar vicepreşedintele CJ Maramureş, iar 25.000 de lei au fost daţi pentru preemierea echipei de volei Ştiinţa Explorări Baia Mare, al cărei preşedinte este fostul şef al CJ Maramureş, actualmente consilier judeţean. Şi Autoritatea Teritorială de Ordine Publică Maramureş a obţiunut 5.000 de lei din rezerva epuizată a judeţului, pentru editarea unor broşuri educative. Acum, în fondul de rezerva al Maramureşului au mai rămas doar 90.000 de lei.