PSD Constanţa a avut pe listele alegerilor parlamentare trei candidaţi din Bucureşti. Prima este Manuela Mitrea, dar aceasta a candidat pentru a doua oară în Constanţa şi a declarat, în mai multe rânduri, că este parte a echipei Mazăre şi că locuitorii din colegiu au acceptat-o şi o consideră ”una de-a lor”.
Ceilalţi doi au fost însă impuşi de către conducerea centrală a partidului. Este vorba despre Remus Cernea şi Mădălin Voicu. Cernea, consilierul ecologist al premierului, vine, se pare, direct pe filiera Victor Ponta, iar Mădălin Voicu a fost tot o cerinţă a PSD Bucureşti. În cazul său, lucrurile sunt puţin neclare.
„Candidez în Constanţa pentru că m-au rugat prietenii mei de aici, Radu Mazăre şi Nicuşor Constantinescu”, a spus el, în momentul depunerii candidaturilor. La puţine minute după această declaraţie, Nicuşor Constantinescu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, spunea că organizaţia judeţeană a fost rugată să-l coopteze pe Mădălin Voicu. Acest lucru este mai puţin important.
Mai important este că cei doi, Cernea şi Voicu, au început să creeze probleme de imagine liderilor PSD Constanţa prin atacurile dure la adresa clerului. Pentru un Radu Mazăre, care sărută în public mâna lui IPS Teodosie, arhiepiscopul Tomisului, atunci când cutuma o cere, acest lucru pare greu de acceptat.
„Preoţii, nişte derbedei“
Deputatul PSD de Constanţa Mădălin Voicu a atacat dur, miercuri seară, la RTV, membrii clerului. „Înainte, credinţa în Dumnezeu, clerul, fermentul ăsta ortodox, chiar dacă suntem popor laic, avea o seminţie, o chestie, o pioşenie.
Era o chestie serioasă. Acum e bişniţărie. Şi de la cap se împute peştele. Trei preoţi cunosc pentru care aş băga mâna în foc că sunt oameni care cred în meseria lor şi care sunt în stare să-ţi limpezească sufletul. Restul sunt derbedei, cu Daniel în frunte. Nu mai poţi înmormânta pe cineva sau să-ţi botezi copiii fără negociere cu preoţii.
Este vorba despre o meserie. Îi respect foarte mult pe pustnicii din vârful muntelui. Populaţia e încurajată să se târască pe coate pentru a sta la coadă la moaşte. Fiind un bun creştin, Dumnezeu e prea mare şi prea frumos pentru a tot fi pomenit. A devenit un fel de marfă. De aceea am un fel de revoltă. Ştiu multe despre preoţi, care sunt stătători în primele rânduri ale bisericii, încât dacă aş spune lumea ar afla multe lucruri. Nu vreau să judec, ci doar să constat. Oamenii au fost subjugaţi de cele mai multe ori de biserică şi obligaţi să trăiască în primitivism şi empirism“, a declarat deputatul. Acesta a spus totuşi că nu se consideră ateu. Dimpotrivă, afirmă că este un bun creştin şi că se duce la biserică în fiecare zi.
Remus Cernea a refuzat Biblia
Deputatul ales în Parlament pentru că a fost sprijinit de PSD Constanţa, Remus Cernea, a refuzat să depună jurământul pe Biblie. „Jur pe onoare şi conştiinţă“, a spus el, evitând formula consacrată „Jur pe Dumnezeu“. Candidatura lui din partea PSD nu a fost privită cu ochi buni de către liderii bisericii constănţene, dar în subteranele politicii se vorbeşte despre o înţelegere politică pe care PSD Constanţa a acceptat-o, fără să se cunoască exact ce s-a promis organizaţiei judeţene dacă Cernea iese deputat.
Cernea este o figură controversată şi pentru declaraţiile sale. Una dintre cele mai celebre: „România va fi cu adevărat liberă când va avea preşedinte o femeie rromă, lesbiană şi atee”. Unii dintre colegii de alianţă au aflat de-abia după ce a fost cooptat în echipa PSD Constanţa aceste gânduri ale actualului parlamentar. Remus Cernea este o figură cu atât mai exotică pentru PSD Constanţa cu cât, în urmă cu câţiva ani, a criticat dur administraţia locală, condusă de preşedintele PSD Constanţa, Radu Mazăre, care a avizat construirea unui mall în parcul Tăbăcărie.