15.5 C
București
marți, 17 septembrie 2024
AcasăSpecialAtacurile armate sunt la moda pe litoral

Atacurile armate sunt la moda pe litoral

»  Infractiunile comise cu ajutorul armelor de foc s-au inmultit la malul marii.

» Litoralul ocupa din acest punct de vedere un loc fruntas in topul jafurilor armate la nivel national.

Dupa ce sfarsitul lui 2008 a fost marcat printr-o crestere alarmanta a acestor categorii de infractiuni, 2009 se anunta a fi un an record, daca se poate spune asa, in privinta atacurilor cu arme. Ultimul caz de acest fel, produs vinerea trecuta, ridica mari semne de intrebare privind securitatea institutiilor care lucreaza cu bani si protectia angajatilor.

Legea 333, respectata doar pe hartie
Daca in cazul majoritatii cazurilor de jaf armat inregistrate anul trecut la nivelul judetului Constanta oamenii legii au constatat ca unitatile "victime" nu erau dotate corespunzator cu mijloace de monitorizare si alarma, atacul de vinerea trecuta arata ca, cel putin pana la identificare si prinderea autorilor, sistemele obligatorii de siguranta, aflate in functiune in momentul atacului, nu au ajutat cu nimic. Oricum, rezultatele ultimei actiuni de amploare a politistilor constanteni pe linia verificarii  modului in care sunt protejate unitatile care ar putea deveni tinta atacatorilor arata cat de putin respectata este legea.

 

Serviciile de ordine publica si investigatii criminale din cadrul Inspectoratului de Politie al Judetului Constanta au controlat in luna aprilie 622 de obiective din judet privind paza locatiilor, bunurilor, valorilor si protectia persoanelor. Au fost vizate unitatile financiar-bancare, casele de schimb valutar si amanet din judetul Constanta, precum si statiile de distribuire a carburantilor. 254 dintre acestea au fost unitati bancare, 186 case de schimb valutar, 137 case de amanet, iar restul de 45 statii de distribuire a carburantilor situate in afara localitatilor. Au fost aplicate 163 de sanctiuni, in valoare totala de peste 144.000 lei pentru nerespectarea prevederilor legii 333/2003 privind asigurarea obiectivelor cu paza umana, sisteme electronice antiefractie, monitorizarea obiectivelor si timpilor de reactie obtinuti de catre firmele de paza la interventia in caz de efractie, verificarea modului in care se efectueaza si executa transportul de valori.

Oamenii legi au constatat nerespectarea normelor tehnice privind instalarea si intrebuintarea sistemelor antiefractie, lipsa contractelor de revizie tehnica pentru acestea, neasigurarea cu paza umana a obiectivelor, neintocmirea de catre agentii de paza a documentelor specifice serviciului de paza, nerespectarea consemnelor de catre acestia – uniforma, insemne, ecuson sau mijloace de autoaparare, precum si angajarea personalului de paza necalificat. In concluzie, aproximativ un sfert din obiective sunt tinte usoare pentru raufacatori.

Tranzactii neinregistrate
"Intrucat in situatiile statistice ale Inspectoratului de Politie al Judetului Constanta nu exista o evidenta a furturilor savarsite in incinta caselor de schimb valutar si a caselor de amanet, datele solicitate de dumneavoastra au fost centralizate in urma raspunsurilor primite de la fiecare subunitate de politie din judetul Constanta. In cursul anului 2008, la nivelul Inspectoratului de Politie al Judetului Constanta s-au constatat un numar de patru furturi de bunuri sau valori din incinta caselor de amanet, cazuri in care autorii au profitat de neatentia angajatilor. In aceste cauze politistii efectueaza cercetari in vederea identificarii autorilor. De asemenea, politistii au constatat si o infractiune de talharie savarsita la o casa de schimb valutar, in acest caz autorul fiind surprins in flagrant" se arata intr-o adresa oficiala IPJ.

 

In realitate numarul cazurilor de jaf armat este mult mai mare, unii patroni refuzand sa depuna plangere la politie dupa ce au fost jefuiti, in principal din cauza neregulilor care, ulterior constatate, duc la aplicarea unor amenzi pentru nerespectarea prevederilor legii mentionate mai sus, dar si a faptului ca in seifurile punctelor de lucru se afla sume mari de bani care nu sunt inregistrate in contabilitate.

Autori in libertate
Nici unul dintre autorii jafurilor nu a ajuns dupa gratii. Cel mai notoriu caz s-a produs pe 12 ianuarie anul trecut. Autorul unei tentative de jaf armat a fost imobilizat de agentii de paza dupa ce casiera a apasat butonul de panica. Echipa de interventie a unei firme private l-a retinut pe individ dupa o cursa de cateva sute de metri pe strazile municipiului Constanta. In seif erau 20.000 lei. Politistilor care efectuau cercetarile nu le-a venit sa creada ca, la cateva ore dupa ce barbatul a fost prins, SRI a confirmat faptul ca Iulian Gherasim lucra la biroul local din Tulcea al acestei structuri. Maistrul militar a utilizat un pistol cu aer comprimat pentru a intimida vanzatoarea. Autorul a fost suspendat ulterior din serviciu, iar pe 5 iunie 2008 Judecatoria Constanta l-a condamnat pe inculpat la doi ani de inchisoare.

 

Ulterior s-a facut recurs, iar ultima decizie a tribunalului, datata 24 octombrie 2008, prevede faptul ca autorul are interdictia de a parasi tara, dupa ce i se interzisese sa paraseasca localitatea de domiciliu, Tulcea. Magistratii au luat aceasta decizie tinand cont probabil de remuscarile si regretele manifestate de inculpat pe tot cursul procesului.

» 25 de zile pentru 32 de secunde
Cel mai scurt timp al unui jaf a fost inregistrat, pana la cazul Carpatica, tot la malul marii. In decembrie 2008 doi tineri au golit incasarile unui punct de schimb valutar in fix trei minute. Vinerea trecuta infractorii au doborat recordul, cu numai 32 de secunde durata unui jaf armat. Record, de data aceasta pozitiv, a fost si timpul in care au fost retinuti suspectii: 25 de zile, mai putin decat rezolvarea unei petitii normale.

Cele mai citite

Analiștii CFA România prognozează o inflație de 4,95% și un curs de 5,0735 lei/euro pentru august 2025

Conform sondajului realizat de CFA România în luna august, analiștii financiari estimează o rată a inflației de 4,95% pentru următoarele 12 luni, până în...

Ucraina cheamă ONU și Crucea Roșie în regiunea Kursk din Rusia

Luni, Ucraina a anunțat că a invitat Organizația Națiunilor Unite (ONU) și Comitetul Internațional al Crucii Roșii (CICR) să participe la eforturile umanitare în...

Ludovic Orban și-a anunțat candidatura la alegerile prezidențiale: „Candidatura mea vreau să însemne un mesaj de încredere şi speranţă“

Ludovic Orban, președintele Partidului Forța Dreptei, și-a anunțat luni candidatura la alegerile prezidențiale din acest an. El va reprezenta alianța politică formată din Partidul...
Ultima oră
Pe aceeași temă