1.5 C
București
sâmbătă, 16 noiembrie 2024
AcasăSpecialArmistitiu de fatada in PRM Cluj

Armistitiu de fatada in PRM Cluj

Disputa din interiorul PRM Cluj dintre senatorul Gheorghe Funar si deputatul Petru Calian capata accente comice. Amandoi se invita reciproc sa candideze pentru Primaria Clujului in anul 2008. Miza acestei actiuni este legata de o eventuala infrangere a candidatului PRM. Aceasta ar putea insemna inceputul sfarsitului pentru cariera politica a reprezentantului PRM care se va incumeta sa intre in lupta.

Istoria divorturilor politice ale lui Funar

Secretarul general al PRM, Gheorghe Funar, a fost primar al Clujului intre anii 1992 si 2004. Primul mandat l-a obtinut in calitate de reprezentant al PUNR. Dupa succesul electoral de la Cluj, care a transformat orasul intr-un fief al nationalistilor, Gheorghe Funar a ajuns presedinte al PUNR. Din partea acestei formatiuni politice, el a candidat de doua ori la Presedintia Romaniei, insa fara succes. In anul 1992 a reusit sa stranga aproape 10 la suta din voturile romanilor in cursa pentru Presedintie. In anul 1996, Gheorghe Funar a fost reales primar din primul tur de scrutin, dar la alegerile generale din toamna acelui an rezultatele electorale ale PUNR si ale candidatului acestui partid la cea mai inalta functie in stat au fost mult mai slabe, pentru ca cele mai multe dintre voturile ardelenilor s-au indreptat spre CDR si spre candidatul acestei aliante, Emil Constantinescu. Dupa esecul din alegerile generale, Gheorghe Funar a fost pus sa plateasca factura infrangerii si a fost demis de la sefia PUNR, care a fost preluata de fostul ministru al Agriculturii, Valeriu Tabara. Primarul din Cluj-Napoca a incercat sa reia puterea in interiorul PUNR, iar dupa ce a esuat a plecat din partid in fruntea unui numeros grup de parlamentari, de consilieri judeteni si locali si de directori de regii. Acestia au incercat sa fondeze un nou partid, Alianta pentru Unitatea Romanilor. Numai ca Tribunalul Bucuresti a refuzat sa inregistreze aceasta formatiune, din pricina unor nereguli legate de strangerea semnaturilor fondatorilor. Asa ca Gheorghe Funar a acceptat oferta presedintelui PRM, Corneliu Vadim Tudor, de a deveni secretar general al acestui partid. Fostii sai tovarasi de drum au ales alta cale. Cei mai multi au intrat in PSD, un grup mic a fuzionat cu Partidul National Roman, formatiunea creata de fostul director al SRI, Virgil Magureanu, iar o mana de oameni l-au urmat pe Gheorghe Funar in PRM. Venirea grupului de fosti peuneristi a tulburat apele in filiala clujeana a PRM. Presedintele de atunci al filialei, ex-deputatul Ioan Mihai Nastase a intrat in conflict cu Gheorghe Funar. Acesta ar fi vrut sa il instaleze in fruntea partidului pe purtatorul sau de cuvant de la Primarie, Dan Brudascu. Numai ca el a refuzat iar Funar s-a reorientat, promovandu-l pe consilierul local Petru Calian, patronul fabricii de mobila „Modena”, in fruntea filialei.

Rasare steaua lui Calian

Pe atunci, Gheorghe Funar credea ca noul presedinte al PRM ii va executa ordinele fara sa comenteze. Ioan Mihai Nastase a demisionat din PRM si a devenit membru al PUR, iar apoi al PUNR. Numai ca dupa plecarea sa, Petru Calian a inceput sa reorganizeze filiala. Cele mai importante functii au fost ocupate de apropiatii sai. In fruntea organizatiei de tineret a fost promovat actualul consilier judetean Ovidiu Calin, odinioara fost membru PDSR. La conducerea organizatiei de femei a fost „unsa” Helene Malai, in prezent consilier judetean iar in fruntea organizatiei Turda a fost ales un alt actual consilier judetean, Virgil Pop. Fostul concurent al lui Calin, Dan Brudascu, a devenit deputat in legislatura 2000-2004. Pierderea alegerilor pentru functia de primar al Clujului, la care nu se astepta nimeni din conducerea PRM Cluj, a declansat criza in filiala. Petru Calian, care devenise vicepresedinte la nivel national al PRM, afirma la scurt timp dupa infrangere ca responsabilitatea ii apartine in intregime lui Gheorghe Funar, care nu s-ar fi consultat cu nimeni in privinta strategiei electorale si care si-ar fi impus oamenii sai pe listele de candidati. Conflictul a fost stins dupa interventia lui Corneliu Vadim Tudor. Ulterior, Gheorghe Funar si-a anuntat intentia de a candida pentru Camera Deputatilor, insa Petru Calian a reusit sa il determine pe Corneliu Vadim Tudor sa il instaleze pe Funar in fruntea listei pentru Senat, unde pentru a fi ales, avea nevoie de un numar mai mare de voturi. Conflictul dintre Petru Calian si Gheorghe Funar a facut si victime colaterale. Dupa ce Dan Brudascu si-a pierdut mandatul de deputat, acesta a denuntat organizarea unui complot care ar fi vizat debarcarea lui Corneliu Vadim Tudor din fruntea PRM. La cererea lui Petru Calian si in ciuda impotrivirii lui Gheorghe Funar, Dan Brudascu a fost dat afara din partid, iar in prezent a ajuns vicepresedinte al filialei clujene a Partidului Conservator. Gheorghe Funar a incercat sa se razbune, iar primul prilej i-a fost oferit de excluderea grupului Ciontu din PRM, dupa esecul transformarii acestei formatiuni politice intr-un partid popular. Atunci, Gheorghe Funar, care era unul dintre conducatorii "contrarevolutiei” din PRM, spunea ca zilele lui Petru Calian sunt numarate, mai ales ca presedintele PRM Cluj era unul dintre apropiatii lui Corneliu Ciontu. Mai mult, Petru Calian trimitea sms-uri unor deputati care erau invitati sa se alature grupului parlamentar al lui Ciontu. In cele din urma, insa liderul PRM Cluj a decis sa ramana alaturi de Corneliu Vadim Tudor, iar Gheorghe Funar a suferit un nou esec in tentativa de a obtine excluderea lui Petru Calian. Triumful acestuia avea sa fie deplin la alegerile interne din PRM Cluj. Gruparea condusa de Petru Calian a zdrobit in alegeri firavul grup de peremisti care ii ramasesera loiali lui Gheorghe Funar.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă