15.5 C
București
marți, 17 septembrie 2024
AcasăSpecialArmata americana a investit 500.000 de dolari in Dobrogea

Armata americana a investit 500.000 de dolari in Dobrogea

» 17 obiective civile din Dobrogea au fost renovate de catre genistii armatei americane.
» Majoritatea unitatilor scolare reabilitate pe cheltuiala US Army sunt situate in mediul rural, in zone defavorizate.
» Anul viitor, o data cu inaugurarea bazei permanente de la Kogalniceanu, investitiile in beneficiul comunitatilor locale vor fi extinse.

Privite la inceput cu neincredere de majoritatea populatiei si autoritatile locale, mai ales dupa destramarea "visului american" de la Mihail Kogalniceanu, investitiile genistilor US Army pentru renovarea unor cladiri civile si-au demonstrat utilitatea pe timp de criza. Realizate cu fonduri minime de catre genistii US Navy, lucrarile de reamenajare a unitatilor de invatamant si dispensarelor sunt considerate de catre autoritatile locale binevenite, in principal din cauza sararciei bugetelor primariilor. In prezent, nici una dintre autoritatile din localitatile unde au fost sustinute investitii civile nu dispune de fonduri pentru derularea unor investitii similare. "Este foarte bine, mai ales acum, pe timp de criza. Lucrarile au fost realizate de unitatea lor de geniu si sunt de calitate", a precizat Valer Muresan, primarul din Mihail Kogalniceanu.

In comuna americanii au renovat o scoala si o gradinita. De asemenea, Batalionul de geniu apartinand marinei americane (Seebees) a definitivat saptamana trecuta doua proiecte similare: reabilitarea unei crese si a unei gradinite in orasul Navodari. "Sunt analizate si alte proiecte ce ar putea fi derulate intre americani si administratie", a mentionat primarul Nicolae Matei. Localitatea Visterna din judetul Tulcea, sat aflat in imediata apropiere a poligonului Babadag, unde se antreneaza periodic contingentele US Army cantonate la Kogalniceanu, a beneficiat la randul ei de o investitie in reabilitarea si modernizarea unitatii de invatamant, pe lista genistilor americani urmand sa fie trecute si alte obiective publice. In ultimii doi ani au mai fost reamenajate cladiri similare in localitatile constantene Sinoe, Corbu, Sacele si Nicolea Balcescu.

 

Potrivit oficiosului US Army "Star and Stripes", departamentul apararii al SUA va cheltui mai mult de 100  milioane de dolari pentru dezvoltarea facilitatilor din Romania si Bulgaria. Cu totul US Army a sustinut de la instalarea primului contingent la Kogalniceanu si pana in prezent 17 proiecte publice de mici dimensiuni, cu o valoare cuprinsa intre 10.000 si 32.000 de dolari fiecare. "Prin sustinerea acestor proiecte, noi ne facem doar datoria. Ii consideram pe acesti micuti romani ca si cum ar fi ai nostri" a declarat Mark Gitenstein, ambasadorul Statelor Unite in Romania.

1% pentru civili
Raportat la investitia totala de aproximativ 50 milioane de dolari sustinuta de americani in facilitatile de la Kogalniceanu, programul destinat civililor, evaluat la circa 500.000 de dolari, reprezinta 1% din totalul fondurilor destinate Romaniei sau, mai bine zis, desfasurarii de actiuni americane pe teritoriul tarii noastre. Cum insa, asa cum am mentionat mai sus, primariile in cauza nu au de unde sa scoata acesti bani, iar calitatea lucrarilor este asigurata, toata lumea este fericita. Pentru anul viitor, cel putin in cazul Romaniei, comandamentul US Army pentru Europa nu a avansat nici o cifra referitoare la investitii. Se stie doar ca aceste mici alocatii in sprijinul comunitatilor sarace din Dobrogea vor continua, fiind vizate in special in zonele unde exista interes militar din partea aliatilor sau au fost amenajate obiective americane.

Unde a lucrat US Army
» Gradinita din comuna Sacele, constructie noua – 32.000 dolari
» Gradinita numarul 2 din comuna Corbu, reabilitata – 20.000  dolari
» Cresa numarul 20 din orasul Navodari, extindere – 25.000  dolari
» Gradinita numarul 3 din Navodari, reparatii – 20.000 dolari
» Dispensarul din Sinoe, mobilier si aparatura noua – valoare necomunicata
» Gradinita din Mihail Kogalniceanu, reparatii – valoare necomunicata
» Gradinita numarul 31, orasul Constanta, reparatii – valoare necomunicata
» Gradinita numarul 46, orasul Constanta, reparatii – valoare necomunicata

Cele mai citite

Doi bărbați au murit după ce mașina în care se aflau a intrat într-un copac

Doi bărbați au decedat în noaptea de duminică spre luni, după ce autoturismul în care se aflau a lovit un copac. În urma impactului,...

În România, doar o locuință din patru are asigurare obligatorie împotriva dezastrelor naturale

Legea dă posibilitatea primarilor să dea amenzi de până la 500 de lei, pentru proprietarii care nu au încheiat astfel de polițe Inundațiile din ultimele...

Fratele lui Michael Jackson s-a stins din viață. Tito Jackson avea 70 de ani

Tito Jackson, cunoscut pentru contribuțiile sale esențiale la succesul legendarului grup The Jackson Five, a murit duminică, la vârsta de 70 de ani. El...
Ultima oră
Pe aceeași temă