Judecătoria Tulcea a luat decizia reţinerii, pentru 15 zile, a unui minor în vârstă de 14 ani, cercetat pentru comiterea a 17 infracţiuni. Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Tulcea au constatat că în perioada 10.10.2012-04.01.2012, G.E.E. a săvârşit pe raza municipiului Tulcea un număr de 10 furturi din locuinţe şi societăţi comerciale, având ca mod de operare escaladarea ferestrelor lăsate deschise sau profitând de neatenţia proprietarilor care îşi lăsau uşile de acces descuiate.
Având în vedere numărul mare de fapte comise într-un interval scurt de timp, la începutul lunii ianuarie 2012 a fost luată faţă de învinuitul minor măsura obligării de a nu părăsi localitatea, pe o durată de 30 de zile. Acesta a mai spart apoi o locuinţă. De asemenea, fiind surprins de organele de poliţie în timp ce revenea cu un taxi în Tulcea, după ce în mod ilegal părăsise localitatea şi s-a deplasat la Constanţa, băiatul şi-a atribuit o identitate falsă.
Minorul a fost supus unei expertize medico-legale psihiatrice, prin care s-a constatat că acesta avea discernământul faptelor sale. El şi-a recunoscut faptele, cu ocazia audierii, în prezenţa mamei sale şi a avocatului din oficiu.