15.4 C
București
vineri, 20 septembrie 2024
AcasăSpecialAmericanii investesc în apa constănţenilor

Americanii investesc în apa constănţenilor

Societatea RAJA SA Constanţa şi reprezentanţii Ambasadei Americane şi Agenţiei SUA pentru Comerţ şi Dezvoltare au încheiat un acord de finanţare pentru implementarea sistemului SCADA (Monitorizare, Control şi Achiziţii de Date).

Premieră naţională în domeniul serviciilor publice la Constanţa. Conducerea Societăţii RAJA SA Constanţa şi repre­zentanţii Ambasadei Americane şi Agenţiei SUA pentru Comerţ şi Dezvoltare (USDTA) au încheiat ieri un acord de finanţare pentru implementarea sistemului SCADA (Monitorizare, Control şi Achiziţii de Date). „Programul va fi implementat imediat după semnarea acordului şi va fi complet operaţional până în luna septembrie.

Echipamentele SCADA vor fi montate în mai multe staţii RAJA din judeţ. Centrul de control va fi la Cobadin”, a precizat Felix Stroe, directorul general al RAJA. Acesta a mai adăugat că valoarea echipamentelor se ridică la peste 1,2 milioane de dolari, bani asiguraţi de guvernul american. „Este începutul unui parteneriat puternic între RAJA Constanţa şi Guvernul SUA. Parteneriatele cu ţări ca ale dumneavoastră sunt extrem de importante pentru America. Am investit 25 milioane de dolari în sectorul serviciilor, energie şi alte domenii”, a declarat David Hester, managerul regional USDTA pentru Europa şi Eurasia. Felix Stroe a mai adăugat că în viitorul apropiat la RAJA Constanţa va fi implementat un proiect în valoare de 37 milioane de dolari privind crearea unor capacităţi de producere a energiilor neconvenţionale. Furnizorul de echipamente SCADA pentru RAJA este compania Motorola. Aşa cum sugerează şi denumirea, SCADA reprezintă un vârf al tehnologiei automatizărilor. Practic, întreg ciclul de funcţionare este monitorizat şi controlat computerizat, iar datele sunt furnizate online către administrator.  

Economie de sute de mii de dolari

„Toate datele din staţiile de pompare vor fi transmise în mod instant centrului. Vom avea costuri reduse cu exploatarea. De asemenea, cantităţile de apă vor fi utilizate mai eficient”, a explicat directorul Societăţii RAJA SA Constanţa, Felix Stroe. Acesta a estimat că, în urma implementării acestui sistem, regia constănţeană va face economii de sute de mii de dolari.

Cele mai citite

Familia Regală a strâns laolaltă tineri, elite și politicieni din cadrul Ploieşti, Capitala tineretului din România 2024

Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, a găzduit, miercuri, la Palatul Elisabeta, seara dedicată municipiului Ploieşti, Capitala tineretului din România în anul 2024, eveniment în...

Festivalul Internațional de Film BIFF – ediția aniversară 20

Cea de a XX-a ediție, aniversară, a Bucharest Internațional Film Festival, singura competiție cinematografică internațională de film de lungmetraj organizată în București, intră în...

Adrian Petre s-a râzgandit! Fostul atacant al naționalei de tineret nu se mai retrage

După ce a semnat cu Concordia Chiajna în această vară, Adrian Petre și-a reziliat contractul, dar conducerea clubului l-a convins să revină asupra deciziei. Adrian...
Ultima oră
Pe aceeași temă