1 C
București
sâmbătă, 28 decembrie 2024
AcasăSpecialAlegeri cu scandal la Universitatea de Vest din Timisoara

Alegeri cu scandal la Universitatea de Vest din Timisoara

» Doi dintre candidati sunt acuzati, pe la colturi, ca ar fi incercat sa dea spaga studentilor pentru a fi alesi rectori

Alegerile de azi
pentru functia de rector al Universitatii de Vest din Timisoara (UVT) au loc dupa aparitia unui sir de zvonuri grave la adresa candidatilor. La start s-au inscris trei candidati. Din randul studentilor, dar si al profesorilor au aparut voci care afirma ca doi dintre universitari ar oferi suma de 1.500 de euro si chiar 5.000 de euro studentilor din Senat, pentru a acorda cui "trebuie" votul.
Presedintele Organizatiei Studentilor din Universitate, Vlad Petcu, spune ca studentii povestesc ca s-ar fi incercat cumpararea altor studenti cu suma de 5.000 de euro.
"Am auzit si eu aceste zvonuri. Am discutat cu doi dintre candidati, Ioan Talpos si Mihai Megan (acum prorector, profesor la Facultatea de Matematica, n.r.), si mi-au spus ca aceste zvonuri nu sunt adevarate", a spus Petcu. Vorbele au ajuns si la urechea profesorilor, care insa prefera sa ramana sub anonimat.
"Am auzit ca Radu Motica ar da 5.000 de euro oricarui membru al Senatului, iar Ioan Talpos, cate 1.500 de euro studentilor. Zvonul a aparut, se pare, de la un student nemultumit ca lui nu i s-ar fi oferit acesti bani", spune un cadru didactic.
Ioan Talpos, acum decan al Facultatii de stiinte Economice, a declarat ca este exclus sa fi oferit bani pentru a fi ales pe postul de rector. "Nu am atatia bani sa le dau si nici nu am fost animat de vreo dorinta de acest fel. Orice zvon pe aceasta tema este rau-voitor", a precizat Talpos.
Mai glumet din fire, decanul Facultatii de Drept, avocatul Radu Motica, a declarat, pentru "Romania libera": "Nu le dau 5.000, le dau cate 20.000 la fiecare", apoi a precizat: "Dispun de acesti bani, dar nu imi cumpar functiile. Spre deosebire de ceilalti candidati, eu nu am avut nici o intalnire cu studentii, tocmai pentru ca s-ar fi interpretat altfel".
Politistii nu au fost sesizati despre aceste acuzatii. Dintre cei trei candidati, cele mai multe sanse pare sa le aiba avocatul Radu Motica, decan al Facultatii de Drept de 12 ani. sansele sunt, insa, mari si pentru Talpos. Intre cei doi exista, de altfel, si o inrudire, prin alianta.

COMPETITIE

Dintre toate cele patru universitati din Timisoara, numai la UVT alegerile par sa fie cu suspans. Daca in celelalte institutii a fost cate un candidat pe loc, la UVT sunt trei, postul fiind lasat liber de rectorul Ioan Mihai. Ultima parte a mandatului sau a fost foarte contestata de catre profesorii din cadrul Grupului de Reforma Universitara. Nici unul din cei trei candidati nu pare sa fie pe placul membrilor GRU, dar ei spun ca asteapta sa vada cum se va desfasura planul managerial al castigatorului.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă