6.3 C
București
duminică, 10 noiembrie 2024
AcasăSpecialAjutoare la mişto pentru comunităţile sinistrate

Ajutoare la mişto pentru comunităţile sinistrate

Banii alocaţi la sfârşitul anului trecut de Guvern pentru acoperirea pagubelor produse de inundaţiile din Maramureş au intrat în contul Consiliului Judeţean, iar autorităţile judeţene sunt puse în situaţia ingrată de a împărţi patru milioane de lei la localităţile care au înregistrat o pagubă totală de… 60 de milioane de lei.

La finalul anului trecut, după ce Guvernul a anunţat că Maramureşului i s-au repartizat cei patru milioane de lei pentru înlaturarea efectelor calamităţilor naturale, prefectul judeţului, Sandu Pocol, spunea că întreaga sumă va fi direcţionată către localitatea Remeţi, pentru supraînalţarea digului din localitate – la ultima viitură, din 9 decembrie 2010, satul a fost salvat „la mustaţă” şi prin mila naturii (s-au oprit ploile) de revărsarea Tisei, iar digul local a fost supraînălţat cu saci de nisip.

30 la sută dintre localităţi au fost afectate

Între timp, autorităţile judeţului şi-au amintit că în 2010, peste 30% dintre localităţi au fost grav afectate de inundaţii. Multe lucrări de reabilitare a drumurilor, a apărărilor de maluri sau construcţii de poduri şi podeţe au fost executate anul trecut, iar acum firmele care au realizat lucrările presează autorităţile locale să fie plătite. Unele ameninţă chiar cu instanţa şi blocarea conturilor primăriilor.

Banii, însă, acoperă doar 8% din necesar, aşa că şefii judeţului nu exclud posibilitatea ca împărţirea sumei primite din fondul de rezervă bugetară a Guvernului va crea tensiuni, indiferent cum va fi realizată. Pentru a nu fi acuzaţi de primari, conducerea Consiliului Judeţean (CJ) şi a Prefecturii au aruncat „pisica moartă” peste gardul Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă, căruia i-au cerut să facă „propuneri de repartizare a sumelor pe unităţile administrativ teritoriale”. Urmează ca apoi „prioritizările” să fie aprobate de consilierii judeţeni.

Vicepreşedintele CJ Maramureş, Călin Matei, a menţionat că prima decizie care trebuie luată în împărţirea celor patru milioane de lei este legată de perioada de timp pentru care pot fi alocaţi banii. „Se pune problema şi până unde putem să mergem în timp, adică dacă putem aloca sume şi la daune cauzate de calamităţi din 2008 sau 2009. În funcţie de răspunsul Prefecturii, până în 15 februarie, vom face o prioritizare pe localităţi”, a menţionat vicepreşedintele CJ Maramureş.

În cursul anului 2010, localităţile din Maramureş au înregistrat mari daune cauzate de inundaţiile care au distrus drumuri, apărări de maluri şi diguri, reţele de canalizare şi de alimentare cu apă, frontul de captare din Lăpuş şi au inundat mii de hectare de terenuri agricole.

Cele mai citite

Acțiunile Tesla explodează, urcând capitalizarea companiei la peste 1 trilion de dolari

Tesla înregistrează un avans spectaculos al acțiunilor, cu o creștere de peste 8% doar astăzi, depășind pragul de 1 trilion de dolari la capitalizarea...

Primele voturi prin corespondență din diaspora, au fost recepționate de Poșta Română

Acțiunea se înscrie în acordul semnat între Compania Poșta Română și Autoritatea Electorală Permanentă Într-un comunicat de presă, Compania Națională Poșta Română a transmis că...

Volumul plăţilor instant, în România, a înregistrat o creştere de 92,94%, în primele 10 luni

Această evoluție arată interesul crescut şi încrederea utilizatorilor în tranzacţiile rapide şi sigure Datele Transfond relevă faptul că, în prezent, infrastructura de plăţi instant cuprinde...
Ultima oră
Pe aceeași temă