22.8 C
București
vineri, 20 septembrie 2024
AcasăSpecialAgenţia de Mediu Constanţa, fără benzină

Agenţia de Mediu Constanţa, fără benzină

Şeful instituţiei, Senol Zevri, a declarat că bugetul pentru trimestrul al doilea nu prevede nici un leu pentru combustibil.

 

Agenţia de Mediu Constanţa deţine o staţie de radioactivitate la Cernavodă, iar o maşină care face zilnic 30 de kilometri prelevează zilnic nişte probe de apă din Dunăre. „Numai pentru Cernavodă dăm lunar 18 tichete pentru autoturismul din dotare”, a mai spus Zevri.

De asemenea, mai există o problemă cu staţiile de monitorizare a calităţii aerului şi alte două staţii de radioactivitate, care fac parte din programul pe care ei şi l-au asumat ca membri ai Comunităţii Europene. „Sunt mari probleme cu aceste staţii. La Cernavodă am avut până anul trecut un şofer care ne ajuta cu prelevarea probelor, însă, între timp, în urma reorganizării am rămas fără el, asta în condiţiile în care prelevarea trebuie făcută zilnic”, spune dezamăgit şeful APM. Prin urmare, au fost nevoiţi să apeleze la un sponsor, o societate privată de producţie a uleiului care acum le pune zilnic la dispoziţie câte un şofer.

Zevri e îngrijorat şi de starea clădirii. „Sunt director aici de doi ani şi în tot acest timp nu s-au făcut nici un fel de reparaţii”, a precizat acesta. El a cerut de curând o fundamentare de un milion de lei pentru reparaţii şi speră că vor intra în posesia acestor bani. „Am promisiuni că vom primi aceşti bani. În caz contrar, ne va fi foarte greu să ne descurcăm”, a conchis el.

O altă nemulţumire este legată de lipsa personalului. Dacă până în luna octombrie au avut în organigramă 62 de posturi, după reorganizare, instituţia a rămas cu 54 de angajaţi.

Cele mai citite

Monaco a învins-o pe Barcelona! Cine e puștiul minune care a adus victoria

George Ilenikhena, autorul golului de 2-1 în meciul dintre Monaco și Barcelona, a devenit deja un specialist în stabilirea de recorduri. La doar 18 ani,...

Deciziile Fed privind dobânda de referință influențează economia globală și costurile de împrumut

Modificările recente ale ratei dobânzii de referință de către Rezerva Federală (Fed) a Statelor Unite au un impact nu doar asupra economiei americane, ci...

Dr. Radu Țincu trage un semnal de alarmă asupra poli-adicției la tineri și lansează cartea „Învinge dependența”

Fenomenul poli-adicției, adică dependența multiplă de substanțe și comportamente, devine tot mai prezent în rândul tinerilor din România, avertizează dr. Radu Țincu, unul dintre...
Ultima oră
Pe aceeași temă