-1.4 C
București
marți, 14 ianuarie 2025
AcasăSpecialTehnicile de delapidare ale apropiaţilor lui Vîntu

Tehnicile de delapidare ale apropiaţilor lui Vîntu

Fostul director Petromservice, Sorin Mihai, şi alte cinci persoane despre care procurorii susţin că formau grupul infracţional organizat care a delapidat societatea au încasat, prin aproximativ 20 de firme în spatele cărora se aflau, bani pentru operaţiuni fictive precum „pregătirea computerelor şi imprimantelor pentru iarnă”.

Sorin Mihai este finul lui Liviu Luca, vicepreşedinte al CNSLR-Frăţia, omul care a controlat Petromservice din umbră şi mâna dreaptă a lui Sorin Ovidiu Vîntu. El a fost reţinut, vineri, pentru 29 de zile, alături de alte cinci persoane.
În referatul conţinând propunerea de arestare preventivă în cazul celor implicaţi, procurorii DIICOT detaliază modul în care cei din presupusul grup infracţional organizat au reuşit să delapideze societatea Petrom Service şi să-şi securizeze câştigul prin evitarea plăţii de taxe către stat, potrivit Mediafax.

Conform documentului, banii luaţi de la Petromservice au mers, într-o primă fază, la una dintre firme, SC Card Vision Media. Contractul, încheiat la 1 iulie 2006, presupunea ca cea de-a doua să furnizeze pentru client servicii de întreţinere, asistenţă de specialitate şi mentenanţă pentru echipamentele IT.

Prin acte adiţionale, suma şi obiectul contractului au fost modificate succesiv, crescând numărul de echipamente de întreţinerea cărora ar fi trebuit să aibă grijă reprezentanţii firmei Card Vision Media.

În 2 octombrie 2007, suma din contract a fost crescută din nou, Petromservice fiind de acord să plătească în plus pentru service-ul IT aferent lunilor octombrie şi noiembrie ale anului 2007.

„Pentru lunile octombrie şi noiembrie 2007 se suplimentau activităţile de service cu o revizie generală şi pregătire de iarnă a instalaţiilor şi echipamentelor ce fac obiectul contractului”, susţin procurorii, în referatul menit să susţină cererea de arestare preventivă a inculpaţilor din acest dosar, admisă de judecătorii Tribunalului Bucureşti.

Procurorii au audiat mai multe persoane care au afirmat că reprezentanţii partenerului Petromservice în cadrul acestui contract nu au realizat niciuna din operaţiunile pentru care s-au angajat. Mai mult, unul dintre cei audiaţi, fost responsabil IT la Petromservice, a declarat că niciodată echipamentele de calcul din sediul central al firmei nu au fost „pregătite pentru iarnă”.

Procurorii arată apoi cum cei implicaţi în delapidarea Petromservice au încercat, folosind aproape 20 de firme, prin contracte încheiate între acestea, să ascundă adevărata provenienţă a banilor şi, în acelaşi timp, să evite plata datoriilor către stat. În cele 120 de pagini ale referatului, procurorii explică detaliat traseul sumelor despre care susţin că au fost delapidate de la Petromservice.

Conform anchetatorilor, inculpaţii au ajuns până acolo încât încasau banii ajunşi în fiecare dintre firme în numerar, în sume mici, pentru ca tranzacţiile făcute să rămână sub limita la care ar intra în atenţia Oficiului Naţional pentru Prevenirea şi Combaterea Spălării Banilor.

Dosarul instrumentat de DIICOT nu este singurul în care apare numele lui Sorin Mihai. Fostul director general al Petromservice este anchetat şi de DNA pentru evaziune fiscală, în cazul unei rambursări de TVA de 62 milioane euro, de care compania a beneficiat, fără a avea dreptul. În această cauză au fost puşi sub acuzare toţi cei de la vârful Petromservice. Într-o declaraţie publică, preşedintele Traian Băsescu susţinea că în spatele acestei controversate afaceri s-ar afla chiar omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu, dar că numele acestuia nu ar apărea în acte pentru că „el nu semnează”.

Cele mai citite

Un bărbat din București este căutat de Poliție după ce a furat trei picioare amputate de la Institutul Cantacuzino

Un bărbat din Bucureşti a furat trei picioare amputate de la Institutul Cantacuzino. Omul a abandonat unul pe drum, după ce probabil şi-a dat...

Mii de susținători ai fostului președinte Evo Morales au ajuns în capitala Boliviei, La Paz

Mai multe mii de susținători ai fostului președinte bolivian Evo Morales, care au început vineri un marș pentru a protesta față de criza economică...

Israelul a interceptat un proiectil lansat din Yemen

Armata israeliană a anunțat luni că a interceptat un proiectil lansat din Yemen înainte ca acesta să intre pe teritoriul israelian, potrivit barrons.com. 'Un proiectil...
Ultima oră
Pe aceeași temă