1.6 C
București
sâmbătă, 18 ianuarie 2025
AcasăSpecialSenatul validează opt membri ai CSM

Senatul validează opt membri ai CSM

Senatul i-a validat, luni seară, pe cei opt membri ai CSM a căror candidatură a fost considerată legală în urma deciziei Curţii Constituţionale, senatorii adoptând o nouă hotărâre, conformă deciziei instanţei constituţionale, anunţă Mediafax

În favoarea listei, prin care au fost excluşi magistraţii Dan Lupaşcu, Lidia Bărbulescu şi Nicolae Dan Chiujdea, a întrunit 64 de voturi „pentru”, 48 de voturi „împotrivă” şi două „abţineri”.

Potrivit hotărârii adoptate prin vot electronic deschis, au fost validaţi ca membri în CSM: Mircea Bucurel Aron – din partea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie; Alexandru Şerban, vicepreşedinte la Curtea de Apel Braşov, şi Horaţius Dumbravă, preşedinte la Curtea de Apel Târgu Mureş – din partea Curţilor de apel; Adrian Toni Neacşu, preşedinte al Tribunalului Vrancea – din partea tribunalelor; Marius Tudose Badea, preşedinte al Judecătoriei Sectorului 3 Bucureşti, şi Cristi Danileţ, vicepreşedinte la Judecatoria Oradea – din partea judecătoriilor; procurorul George Bălan, de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti – din partea Parchetelor de pe lângă Curţile de apel; Oana Schmidt Hăineală, procuror în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov – din partea parchetelor de pe lângă tribunale.

Cele mai citite

Ministerul de Interne: 133 de infractori prinși în flagrant, 350 de șoferi periculoși scoși din trafic

Ministerul de Interne a raportat sâmbătă că, în decurs de 24 de ore, 133 de persoane implicate în infracțiuni au fost prinse în flagrant....

Danemarca: Secretul unei țări unde angajații nu ar renunța la muncă nici dacă ar câștiga la loto

Danemarca este printre primele cinci țări la nivel mondial în ceea ce privește echilibrul între viața personală și muncă, un factor cheie care contribuie...

Încetarea focului în Fâșia Gaza intră în vigoare duminică: Acord mediat de SUA, Qatar și Egipt

Acordul de încetare a focului în Fâșia Gaza va intra în vigoare duminică, 19 ianuarie, la ora 06:30 GMT (08:30, ora locală), conform anunțului...
Ultima oră
Pe aceeași temă