SRI a sesizat încă din anul 2008 organele în drept despre cazul Boldea, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, şeful Biroului de presă al SRI, Sorin Sava.
Sava a precizat că SRI şi DIICOT au avut o relaţie corectă, de cooperare.
„Conform celor afirmate şi de domnul Codruţ Olaru, şeful DIICOT, reiterez că SRI şi DIICOT au avut o relaţie corectă, de cooperare”, a spus Sava.
Acesta a precizat că încă din 2008 SRI a sesizat organele în drept despre cazul Boldea.
„Reamintesc că încă din anul 2008 SRI a sesizat organele în drept despre acest caz”, a spus Sava.
Acesta a menţionat că SRI a acţionat potrivit legii şi a întreprins strict măsurile solicitate de procurori.
„Ulterior, la solicitarea procurorilor, SRI a acţionat în conformitate cu legea şi protocoalele de cooperare existente cu instituţiile abilitate în acest caz. În acest context, SRI a întreprins strict măsurile solicitate de procurori, conform protocoalelor de cooperare deja menţionate”, a spus Sava.
Deputatul Mihail Boldea a părăsit România sâmbătă, pe frontieră terestră, el urmând să fie dat în urmărire generală şi internaţională, a anunţat, miercuri seară, Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT).
Procurorii DIICOT au cerut, miercuri seară, arestarea preventivă în lipsă a lui Boldea, pe care îl acuză de constituire a unui grup infracţional organizat şi înşelăciune cu consecinţe deosebit de grave.
Deputatul Mihail Boldea, cercetat pentru înşelăciune şi constituire a unui grup infracţional care ar fi produs un prejudiciu de peste un milion de euro, a fost citat să se prezinte, miercuri, la sediul DNA Galaţi, dar şi la DIICOT.
Boldea a primit, miercuri dimineaţă, în jurul orei 7.00, o citaţie din partea DNA, pentru a se prezenta la Serviciul teritorial Galaţi al Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Documentul a fost lăsat în cutia poştală de la domiciliul acestuia de către două persoane care nu au dorit să ofere detalii.
Boldea a fost citat la audieri şi la DIICOT, el primind, marţi după-amiază, la domiciliul său din Galaţi, o citaţie prin care era solicitat să se prezinte, miercuri dimineaţă, la audieri la sediul DIICOT Galaţi, actul fiind adus de către un poliţist care însă nu a vrut să spună dacă parlamentarul era sau nu în casă.
Camera Deputaţilor a aprobat, marţi, prin vot secret, cererea de percheziţie domiciliară, reţinere şi arestare a deputatului Mihail Boldea (fost PDL).
Anchetatorii nu au solicitat instituirea interdicţiei de a părăsi ţara în cazul deputatului Mihail Boldea pentru că avizul privind reţinerea şi arestarea acestuia rămânea fără obiect, în condiţiile în care nu pot fi dispuse două măsuri preventive, a declarat, joi, şeful DIICOT, Codruţ Olaru.
În anul 2007, fuga lui Omar Hayssam în Siria s-a soldat cu demisia şefilor serviciilor de informaţii, a procurorului general al României de atunci, Ilie Botoş, implicit cu sancţionarea disciplinară a procurorului Ciprian Nastasiu de la Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT).