Raportul MCV şi declinul Justiţiei

Întârziată cu aproape o lună din cauza alegerilor şi a situaţiei de la Consiliul Superior al Magistraturii, publicarea astăzi a raportului privind respectarea statului de drept şi a independenţei Justiţiei va fi unul extrem de critic şi nu va consemna ceea ce Comisia Europeană a cerut în mod ferm în vara anului trecut: Garanţii ferme că reformele în Justiţie sunt ireversibile.

În raportul dezastruos din iulie anul trecut, Comisia Europeană se declara „extrem de îngrijorată” de acţiunile Guvernului Ponta şi ale majorităţii parlamentare USL în vederea suspendării şi demiterii preşe­din­telui Băsescu, care ridicau „întrebări importante privind respectarea statului de drept şi a independenţei sistemului judiciar din România”. Comisia formula în premieră o listă de 11 solicitări imperative – aşa-numita „Listă a lui Barrosso” – în care Guvernul ar fi trebuit „să acţioneze imediat” pentru restaurarea statului de drept şi independenţei Justiţiei. Ieri, cu o zi înainte de publicarea raportului pe mecanismul de cooperare şi verificare (MCV), Guvernul a lansat un „atac preventiv” la adresa Comisiei sub forma unui comunicat în care pretinde că a „îndeplinit în totalitate” punctele de pe Lista lui Barroso şi subliniază că a făcut acest lucru în pofida faptului că şi-a luat acest angajament „într-un moment de criză politică marcat de foarte multe dezinformări”.

Citeşte şi „Războiul rece” al statului împotriva averilor necinstite

Guvernul, ignorat de Bruxelles

Comunicatul Guvernului este neobişnuit, din cel puţin două motive. Pe de o parte, pentru că încearcă să preîntâmpine concluziile raportului în condiţiile în care în practica de până acum mai întâi s-a aşteptat publi­carea raportului şi abia ulterior a fost formulat punctul de vedere al Executivului. Dacă raportul ar consemna că Guvernul şi-a respectat angajamentele, atunci comunicatul nu şi-ar mai avea rostul, iar dacă ar constata că nu a făcut-o, atunci fie Guvernul ­s-ar pune într-o poziţie ridicolă, fie dă semnalul că nu ţine ­seama de punctul de vedere al Uniunii Europene. Oricum ar fi, este semn de îngrijorare şi nesiguranţă la Bucureşti.

Citeşte şi Ponta: Anticipez că vor fi critici în Raport pe alte instituţii; Guvernul a îndeplinit cele 11 puncte

Această nesiguranţă este întărită şi de faptul că, pentru prima oară din 2007, de când se fac ­rapoarte MCV, draftul raportului nu a fost fost trimis la Bucu­reşti şi, prin urmare, Guvernul nu ştie ce conţine. Secretariatul General al Comisiei a motivat această decizie prin faptul că, în anii tre­cuţi, proiectele de raport au fost scurse în mod sistematic în presa de la Bucureşti din surse româneşti şi că a dorit să pună capăt acestei practici. Faptul că au existat scurgeri sistematice este adevărat, dar este în mică măsură relevant. 

Accesul autorităţilor române la draftul de raport şi, eventual, scurgerea lui în presă au oferit de fiecare dată posibilitatea Guvernului român de a se angaja în negocieri de ultimă oră, prelungite uneori până la câteva minute distanţă de conferinţa de presă a lui Mark Gray, pentru a elimina sau reformula anumite pasaje defavorabile României. Or, în condi­ţiile în care Guvernul nu are acces la proiectul de raport, nu pot fi activate nici canalele diplomatice. Este adevărat, înainte de confe­rinţa de presă programată la 11.30, ora Bucu­reştiului, va avea loc o şedinţă a Colegiului Comisarilor, în care comisarul Dacian Cioloş va putea să exprime un punct de vedere pe marginea raportului, dar Guvernul României nu va avea nici un cuvânt de spus asupra formei finale. Ceea ce este semn rău.

În privinţa pretenţiei Guvernului că şi-a îndeplinit angajamentele „în totalitate”, nici unul din semnalele transmise de la Bruxe­lles nu îndreptăţeşte acest optimism. Nici prezenţa în Guvern a doi miniştri – Dragnea şi Fenechiu – urmăriţi de DNA, nici votul din Parlament în cazurile Stan, Borbely şi Dobre, nici imunitatea extinsă nu vor fi lăsate nesancţionate. 

Cea mai gravă involuţie este însă „revolta populară” împotriva membrilor CSM neagreaţi de Putere, procedura defectuoasă şi netransparentă de numire a şefilor DNA şi Parchetului General şi asaltul împotriva independenţei procurorilor orchestrate de ministrul Mona Pivniceru, aflată în conflict deschis atât cu comisarul Viviane Reding, cât şi cu secretarul general al Comisiei, Catherine Day, care pune în cumpănă progresele realizate în consolidarea independenţei Justiţiei şi caracterul ireversibil al reformelor.