13.5 C
București
joi, 19 septembrie 2024
AcasăSpecialProfesorul de la Jean Monnet acuzat că a întreţinut relaţii sexuale cu...

Profesorul de la Jean Monnet acuzat că a întreţinut relaţii sexuale cu o elevă, cercetat în libertate

UPDATE. Profesorul de sport Dan Octavian Vişan, de la Liceul „Jean Monnet” din Bucureşti, acuzat că a întreţinut relaţii sexuale cu o elevă, a fost eliberat şi va fi judecat în stare de libertate pentru întreţinere de relaţii sexuale cu o minoră.

Profesorul are interdicţie de a se apropia de liceu, de minoră şi de familia ei. Decizia a fost luată de Judecătoria Sectorului 1, însă procurorii pot face recurs.

–-

Profesorul de sport Dan Octavian Vişan, de la Liceul „Jean Monnet” din Bucureşti, acuzat că a întreţinut acte sexuale cu o elevă a fost deferit justiţiei, de către Parchetul Judecătoriei sectorului 1, el urmând a fi judecat în stare de arest preventiv.

Termenul de judecată în acest caz a fost stabilit pentru 10 februarie 2012, la Judecătoria sectorului 1 Bucureşti, scrie Mediafax.

În 18 noiembrie, Tribunalul Bucureşti a decis arestarea preventivă, pentru act sexual cu o elevă, a profesorului de sport Dan Octavian Vişan, de la Liceul „Jean Monnet” din Bucureşti, judecătorii admiţând contestaţia procurorilor faţă de decizia instanţei inferioare care apreciase că acuzatul poate fi cercetat liber

Profesorul de la Liceul „Jean Monnet” a recunoscut că a întreţinut relaţii sexuale cu o elevă din clasa a XI-a, în mai multe rânduri.

Judecătoria Sectorului 1 a decis, în 5 noiembrie, că profesorul Dan Octavian Vişan poate fi cercetat în libertate, acestuia fiindu-i impusă însă interdicţia de a părăsi localitatea timp de 30 de zile.

Decizia a fost contestată de Parchetul Judecătoriei Sectorului 1 la Tribunalul Bucureşti (TB), unde un complet de trei judecători a hotărât emiterea unui mandat de arestare preventiv pe numele profesorului, pentru 29 de zile.

Eleva de la Liceul „Jean Monnet” s-a prezentat, în 3 noiembrie, la Secţia 1 Poliţie însoţită de părinţi şi a depus plângere împotriva profesorului de 26 de ani, acuzându-l că a violat-o, în timpul unei excursii la Predeal.

Vişan a fost audiat şi reţinut în 4 noiembrie, iar sâmbătă a fost eliberat din arest, în urma deciziei Judecătoriei Sectorului 1.

Profesorul de sport era suplinitor, fiind venit de la altă şcoală la Liceul „Jean Monnet” de un an. El şi-a recunoscut fapta în faţa conducerii unităţii de învăţământ, context în care a şi demisionat.

Avocatul acestuia a susţinut că între profesor şi eleva care îl acuză de viol a existat doar o relaţie profesională şi că aceştia „nu au fost iubiţi”. În plus, avocatul a arătat că profesorul nu a cunoscut că eleva este minoră, „aceasta venind dintr-un sistem de învăţământ diferit, din Belgia”.

Cele mai citite

Ciucă nu-l vrea premier pe Ciolacu dacă va câștiga alegerile prezidențiale

Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, miercuri, că, dacă va câştiga alegerile prezidenţiale, nu l-ar pune premier pe Marcel Ciolacu, arătând că acesta susţine...

Elena Lasconi promite transparență totală privind cheltuirea banilor Administraţiei Prezidenţiale

Preşedintele USR, Elena Lasconi, a declarat miercuri că, dacă va câştiga alegerile, va face publice toate cheltuielile Administraţiei Prezidenţiale şi va diminua bugetul acestei...

Liban: Noi explozii după ce au fost detonate și stațiile radio ale Hezbollah

Noi explozii au fost semnalate miercuri în Liban, în urma detonării unor dispozitive de emisie-recepţie folosite de gruparea Hezbollah, la o zi după ce...
Ultima oră
Pe aceeași temă