22.8 C
București
vineri, 20 septembrie 2024
AcasăSpecialProcesul lui Vlas de la Sibiu, amânat

Procesul lui Vlas de la Sibiu, amânat

Procesul păgubiţilor FNI din Sibiu, în care a fost deferită justiţiei şi Ioana Maria Vlas, a fost amânat, miercuri, la termenul de la Tribunalul Sibiu, pe motiv că nu toate părţile au fost citate corespunzător, că unul dintre inculpaţi, Gheorghe Negură, a murit, iar alţi doi au cerut amânarea, informează Mediafax.

La Tribunalul Sibiu a fost programat, miercuri, al treilea termen de judecată în procesul în care Ioana Maria Vlas şi alte persoane sunt judecate pentru păgubirea investitorilor FNI din judeţul Sibiu.

Zeci de persoane s-au aflat în sala Tribunalului Sibiu pentru a le cere magistraţilor să le facă dreptate şi să le ajute să îşi recupereze banii.

„Nu am recuperat niciun ban până acum şi trebuie să ni se facă dreptate şi nouă. Cei care am rămas suntem cei care am avut cei mai puţini bani, dar sunt banii noştri şi cineva s-a folosit de ei. Unii au luat bani cu sacii şi noi am rămas aşa”, a declarat una dintre păgubitele prezente în sala de judecată.

Ioana Maria Vlas s-a prezentat la termenul de miercuri, declarând jurnaliştilor că păgubiţii FNI din judeţul Sibiu ar fi trebuit să se alăture procesului care a avut loc la Bucureşti, în cei opt ani cât s-a derulat acesta.

„Oamenii aceştia ar fi trebuit să ceară, în cei opt ani, să intre în procesul mare FNI. Nu au intrat în procesul acela! Nu e vina mea! Îmi pare foarte rău! Opt ani nu înseamnă un an. Procesul nu a durat şase luni! A durat opt ani! În opt ani trebuia să se rezolve. De ce mă întrebaţi pe mine ce se întâmplă acum?”, a declarat, presei, Ioana Maria Vlas, înainte de începerea şedinţei de judecată.

După ce a început şedinţa, judecătorul desemnat pentru acest caz – al doilea, după ce judecătorul de la termenul anterior s-a declarat incompatibil – a afirmat că nu au fost citate corespunzător toate părţile, dar şi că unul dintre inculpaţi a murit.

Completul de judecată a anunţat că inculpatul Gheorghe Negură a murit şi moştenitorii acestuia vor trebui introduşi în proces, urmând să fie făcute demersurile necesare în acest sens.

De asemenea, magistraţii au anunţat că alţi doi inculpaţi au cerut amânarea – unul pe motiv de boală, iar altul pentru a-şi angaja avocat. În plus, judecătorii au decis ca toţi cei peste 5.300 de păgubiţi să fie reprezentaţi de doar şase avocaţi, numiţi din oficiu, pentru a simplifica procedurile.

Ulterior, magistraţii au stabilit un nou termen în proces pentru 25 iulie. Dosarul a fost înregistrat la Tribunalul Sibiu în 22 martie, instanţa fiind sesizată prin rechizitoriul întocmit de Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Alba Iulia.

Ioana Maria Vlas, fostul preşedinte al SOV Invest, a fost trimisă în judecată, în martie 2011, alături de alte opt persoane, de către Direcţia Naţională Anticorupţie, pentru păgubirea a peste 5.300 de foşti investitori la Fondul Naţional de Investiţii (FNI).

Cele mai citite

Microsoft lansează aplicația „Windows App” pentru acces la distanță dedicată conturilor de muncă și educație

Microsoft a anunțat lansarea oficială a aplicației „Windows App”, o soluție care le permite utilizatorilor cu conturi de muncă sau educație să acceseze sisteme...

Dialog satiric despre cum să îngropi afacerile românești

– Mata urlai așa? A murit răposatul? – Aș! Făceam vocalize. Repetam pentru înmormântarea de mâine. Client sau rudă? – Îmi dai voie! Pafta Viorel!...

Generația Z și „teatrul productivității”: schimbări în implicarea angajaților pe piața muncii

Experții observă o tendință în creștere printre angajați, din diverse industrii, de a participa la ceea ce se numește „teatrul productivității” – o activitate...
Ultima oră
Pe aceeași temă