Tiberiu Niţu, propus pentru a doua oară procuror general, a primit aviz pozitiv pentru că a avut iniţiative în modernizarea Ministerului Public, a fost receptiv la criticile formulate de CSM la interviul din noiembrie 2012 şi va colabora cu echipa de conducere, arată CSM în motivarea deciziei, potrivit Mediafax.
Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), care a decis, joi, cu majoritate de voturi, acordarea avizului pozitiv în cazul lui Tiberiu Niţu a motivat că acesta „întruneşte abilităţile necesare funcţie de procuror general din punct de vedere al viziunii manageriale, al compatibilităţii acesteia cu viziunea celorlalţi procurori nominalizaţi în echipă şi al capacităţii personale de a urmări implementarea acestor obiective”.
„Din analiza planului de management şi din răspunsurile la întrebările adresate de membrii Secţiei pentru procurori având în vedere criteriul de evaluare la referitor la cunoştinţele specifice funcţiei pentru care s-a propus de către ministrul Justiţiei avizarea numirii, Secţia pentru procurori reţine că domnul procuror Niţu Tiberiu Mihail a avut o serie de iniţiative în modernizarea Ministerului Public, a demonstrat receptivitate la criticile formulate de Secţia pentru procurori cu ocazia interviului din 22 noiembrie 2012, constatându-se totodată disponibilitatea sa de a colabora cu întreaga echipă propusă de ministrul Justiţiei pentru conducerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism”, se arată în motivarea avizului pozivit dat de Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii.
Avizul dat lui Tiberiu Niţu în urma interviului din 8 mai a fost motivat de Secţia pentru procurori a CSM pe o pagină, în timp ce, după audierea acestuia din 22 noiembrie 2012, de la prima propunere în funcţia de procuror general al României, avizul negativ a fost motivat pe două pagini şi jumătate.
Membrii Secţiei pentru procurori a CSM arătau, în motivarea deciziei din 22 noiembrie 2012 că Tiberiu Niţu are autocontrol scăzut, rezistenţă redusă la stres şi nu a dat dovadă de iniţiativă în modernizarea managementului Ministerului Public.
„Din analiza planului de management şi din răspunsurile la întrebările adresate de membrii Secţiei pentru procurori, rezultă ca modalităţile de înlăturare a vulnerabilităţilor identificate sunt tratate la modul general, soluţiile implică majoritar modificări legislative şi nu sunt fundamentate pe studii şi analize privind eficacitatea sistemului judiciar, un exemplu edificator în acest sens fiind necunoaşterea studiilor de impact referitoare la noile coduri. De altfel, la majoritatea întrebărilor adresate de Secţia pentru procurori, domnul procuror a evitat răspunsurile directe şi concrete”, se arată în decizia Secţiei pentru procurori a CSM din 22 noiembrie 2012.
Membrii Secţiei pentru procurori îi reproşau, în toamna anului trecut, lui Tiberiu Niţu că din proiectul său de management lipseşte „cu desăvârşire” orice perspectivă asupra „modului în care Ministerul Public se înscrie în sinergia instituţională, respectiv orice viziune asupra relaţionării cu celelalte instituţii implicate direct sau indirect în actul de justiţie”.
Tiberiu Niţu mai era criticat, în decizia din 22 noiembrie 2012, şi pentru că, deşi recunoaşte că măsura delegării procurorilor de la parchetele de la nivelele superioare la parchetele de la nivelele inferioare, în vederea preluării de dosare, nu are un rezultat scontat, propune această măsură în locul uneia deja existente, care şi-a dovedit eficienţa.
Secţia pentru procurori a CSM mai susţinea că, în perioada în care Niţu a coordonat activitatea Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului ICCJ, nu s-a înregistrat niciun dosar finalizat prin rechizitoriu în materia conflictului de interese, corupţiei sau evaziunii fiscale, domenii considerate prioritar majore ale Ministerului Public.
Membrii CSM apreciau atunci că Tiberiu Niţu „a oferit răspunsuri vagi” din perspectiva de ordonator principal de credite „fără a avea în vedere idei de punere în practice a unor strategii concrete”.
„În ceea ce priveşte criteriul de evaluare referitor la cunoştintele specifice funcţiei pentru care s-a propus de către ministrul Justitiei avizarea numirii, Secţia pentru procurori reţine că domnul Niţu Tiberiu-Mihail nu a dat dovadă de iniţiativă în modernizarea managementului Ministerului Public sau în abordarea strategică a conducerii acestuia, o evaluare şi o analiză a regulamentelor care guvernează activitatea Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism şi Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie lipsind cu desăvârşire”, scriau membrii Secţiei pentru procurori a CSM în motivarea deciziei din 22 noiembrie 2012.
Totodată, membrii Secţiei pentru procurori au reţinut atunci că Niţu nu a demonstrat cunoştinţe solide privind activitatea concretă a procurorilor din cadrul Parchetului ICCJ, susţinând că acesta nu cunoaşte „gradul de încărcătură al dosarelor/procuror la nivelul Parchetului ICCJ şi nici gradul de recuperate a prejudiciilor”.
„Din desfăşurarea interviului, s-au sesizat în privinţa candidatului un autocontrol scăzut, o rezistenţă scăzută la stres, irascibilitate, o scăzută capacitate de mobilizare şi adaptare la interviu, precum şi o spontaneitate redusă. Secţia pentru procurori mai reţine că domnul Niţu Tiberiu-Mihail a refuzat să răspundă la anumite întrebări relevante pentru conturarea profilului de candidat şi a disponibilităţii la efort, edificator în acest sens fiind evitarea lămuririi unor aspecte privind experienţa profesională, în contextul în care i s-au solicitat exemple privind acţiuni relevante care să-l evidenţieze profesional cum ar fi un dosar important sau o acţiune de anvergură de-a lungul carierei de procuror”, potrivit motivării deciziei de respingere a propunerii lui Niţu în funcţia de procuror general al României.
Concluzia Secţiei pentru procurori care reieşea din decizia luată în toamna anului trecut era că Niţu „nu întruneşte condiţiile şi exigenţele necesare funcţiei de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, nu doar din punctul de vedere al lipsei unei viziuni strategice asupra managementului Ministerului Public, dar şi din perspectiva structurii de personalitate, respectiv a abilităţii de a relaţiona cu personalul, de a empatiza şi de a reuşi motivarea şi mobilizarea acestuia în vederea participării la realizarea obiectivelor Ministerului Public, toate pe fondul unei rezistenţe scăzute la stres şi al unei disponibilităţi limitate la efort susţinut”.
Tiberiu Niţu a fost audiat în 8 mai de Secţia pentru procurori a CSM, o zi mai târziu fiind emis avizul pozitiv pentru candidatura acestuia la funcţia de procuror general al Parchetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Avizul CSM este consultativ, acesta fiind trimis la Ministerul Justiţiei, care va înainta şefului statului propunerea de numire a lui Tiberiu Niţu.