7.8 C
București
marți, 24 decembrie 2024
AcasăSpecialMafia asiatică, faţa oficială

Mafia asiatică, faţa oficială

Asociaţia Oamenilor de Afaceri Vietnamezi a jucat rol de interfaţă oficială pentru liderii unei grupări transfrontaliere de crimă organizată, suspectată de procurori că a scos ilegal din România aproape 600 milioane dolari. Printre aceştia, Hoa Le Duc, ale cărui conexiuni duc la vârful justiţiei române.

Patru dintre membrii unei grupări de crimă organizată, aşa cum este ea considerată de procurorii români, sunt fondatorii Asociaţiei Oamenilor de Afaceri Vietnamezi din România (AOAV), o asociaţie prin care s-au desfăşurat activităţile oficiale şi publice ale reţelei.

Este vorba de Hoa Le Duc, care potrivit paginii de internet a asociaţiei a fost „preşedinte al perioadei I, membru fondator”. Potrivit aceleiaşi surse, Le Duc ar fi „inginer industrial” şi director al Companiei Internanţional Paldo Group SA.

Un alt membru important al grupării din care face parte şi Hoa Le Duc este Chu Hai Ha, om de afaceri plecat din România, în 2010, cu câteva zile înainte ca partenerii săi să fie arestaţi în urma unei operaţiuni a procurorilor DIICOT (Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism). Chu Hai Ha este membru în Comitetul executiv al asociaţiei şi director general al SC FG Food Carpaţi SRL, societate care are ca obiect importul şi exportul de produse alimentare. Pham Dung este o altă persoană-cheie din Comitetul executiv al asociaţiei, lucrând pentru firma Haiquan & Expeditie Services SRL, firmă despre care procurorii DIICOT spun că a avut o activitate frauduloasă. Cel de-al patrulea membru fondator important este Ngo Trong Tu. Oficial, lucrează tot pentru FG Food Carpaţi SRL. Această asociaţie are sediul în Piteşti, oraş unde mulţi din actualii membri au fost studenţi, pentru ca ulterior să-şi stabilească aici şi domiciliul.

Sprijin de la ambasadă

Asociaţia Oamenilor de Afaceri Vietnamezi din România a fost fondată în 2007 chiar cu sprijinul Ambasadei Vietnamului de la Bucureşti, după cum se precizează pe site-ul asociaţiei. În luna ianuarie a acestui an, conducerea AOAV s-a întâlnit cu Pham Gia Khiem, un important membru al Guvernului vietnamez. Pham a ocupat mai multe funcţii oficiale la Hanoi, inclusiv pe cele de viceprim-ministru, ministru de Externe şi ministru al Ştiinţei, Tehnologiei şi Mediului.

Reţeaua

Chu Hai Ha, Hoa Le Duc şi Ngo Trong Tu sunt plasaţi de procurorii DIICOT pe palierul de conducere al uneia dintre cele mai importante reţele de criminalitate transfrontalieră, destructurată acum de anchetatorii români.

Potrivit DIICOT, aceştia au constituit o grupare care s-a ocupat cu importul ilegal (fără plata taxelor – n.r.) de mărfuri din China, Vietnam şi Hong Kong. Produsele erau comercializate, tot ilegal, mai ales în complexul Dragonul Roşu din Bucureşti. Banii erau ulterior scoşi din ţară, „cash”. În dosarul în care cei menţionaţi au fost trimişi în judecată în august 2010, alături de alte peste 10 persoane, prejudiciul estimat la bugetul de stat se ridică la aproape două milioane de dolari.

Datele procurorilor DIICOT arată însă că în ultimii aproape 10 ani reţeaua ar fi scos ilegal din România aproximativ 600 milioane dolari. Hoa Le Duc, Ngo Trong Tu şi Pham Dung au stat în arest preventiv timp de aproape un an de zile. Pentru Chu Hai Ha a fost emis mandat de arestare în lipsă.

„De principiu, nu sunt de încurajat astfel de prietenii”

România liberă a prezentat ieri conexiunile controversatului Hoa Le Duc cu familia judecătoarei Georgeta Barbălată de la Secţia Penală a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie şi cu familia procurorului Gheorghe Gîrbea, din Ploieşti. Magistratul Georgeta Barbălată este unul dintre cei patru judecători abilitaţi să dea mandate de interceptare a comunicaţiilor pe Legea siguranţei naţionale. Astfel de mandate au fost date în recenta operaţiune a DNA din Portul Constanţa, zonă în care, spun surse judiciare, are şi Hoa Le Duc interese de afaceri. Referitor la aceste relaţii, CSM nu a adoptat încă nici o poziţie, dar Monica Prejmereanu, purtătorul de cuvânt al Consiliului, admite că „de principiu nu sunt de încurajat astfel de prietenii. Dincolo de faptul că şi magistratul este om şi are dreptul la un cerc de prieteni, nu trebuie uitat că statutul său profesional îl obligă”.

Cele mai citite

Capitalul românesc câștigă teren în sistemul bancar: Ponderea activelor băncilor autohtone se apropie de 40%

România controlează aproape 40% din activele sistemului bancar, marcând o creștere notabilă a capitalului autohton. Potrivit datelor BNR, ponderea activelor băncilor cu capital străin...

Horoscop 25 decembrie 2024. Atmosfera pare apăsătoare

Horoscop 25 decembrie 2024. Astăzi, atmosfera pare apăsătoare, influențând fiecare zodie într-un mod unic. Horoscop 25 decembrie 2024 România Liberă îți prezintă horoscop 25 decembrie 2024....

Criza apei în SUA: Schimbările climatice și lipsa de personal specializat agravează situația

Statele Unite se confruntă cu o amenințare iminentă asupra aprovizionării cu apă potabilă, cauzată de efectele schimbărilor climatice și de infrastructura învechită. Pe lângă acestea,...
Ultima oră
Pe aceeași temă