7.4 C
București
sâmbătă, 16 noiembrie 2024
AcasăSpecialINTERCEPTĂRI în dosarul mafiei imobliliare: Cum s-a dat de gol VICEPREŞEDINTELE Consiliului...

INTERCEPTĂRI în dosarul mafiei imobliliare: Cum s-a dat de gol VICEPREŞEDINTELE Consiliului Judeţean Ilfov

În septembrie anul trecut, procurorii DNA au interceptat o convorbire purtată între denunţătorul Florian Puiu şi vicepreşedintele Consiliului Judeţean Ilfov, Gheorghe Roman, purtată în biroul acestuia din urmă. Din discuţie reiese că Roman pretinde faţă de Puiu că el este cel care i-a „rezolvat” toate problemele.

Puiu Florian: Am… am rezolvat problema aia cu Jilava…

Gheorghe Roman: Aşa.

Puiu Florian: Da’ am o mică nelămurire, nea Gigi. Am discutat şi cu nea Muşat (primarul din Jilava – n.r.) şi cu Mladin (primarul din Snagov – n.r.) iar unul îmi spune că a rezolvat el treaba cu doamna Ghiba (directorul Oficiului de Cadastru Ilfov n.r.), unul îmi spune că a rezolvat-o el … şi nu vreau să rămân dator faţă de nimeni, adică eu vreau să fac afacerea asta şi să fie toată lumea mulţumită, să nu deranjez pe nimeni.

Gheorghe Roman: Aşa, şi ce…?

Puiu Florian: Din informaţiile mele, că am şi eu nişte informaţii, ştiu că dumneavoastră aţi…

Gheorghe Roman: Eu am rezolvat.

Puiu Florian: Rezolvat-o cu Ghiba, cu doamna Ghiba. Şi vreau să ştiu cum îmi achit datoriile faţă de toată lumea.

Gheorghe Roman: O să stau de vorbă cu femeia asta să văd ce vrea şi după aceea îţi zic.

Puiu Florian: Trec eu pe la dumneavoastră să-mi spuneţi?

Gheorghe Roman: Da. Da stai de vorbă cu Muşat… (primarul din Jilava – n.r.), cu ăştia, că eu nu vreau să intru, eu… El a venit la mine: „Bă te rog frumos, ştiu că ai o relaţie foarte bună cu creştina asta şi…”

Şi m-am dus la ea şi am stat de vorbă şi le-am spus: Bă daţi-i drumu la treabă că se rezolvă.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă