1.8 C
București
sâmbătă, 28 decembrie 2024
AcasăSpecialGabriel Biriş: „Neclarităţile din lege ar trebuie interpretate în favoarea contribuabilului”

Gabriel Biriş: „Neclarităţile din lege ar trebuie interpretate în favoarea contribuabilului”

Gabriel Biriş, avocat şi consultant de fiscalitate, discută cu Romulus Cristea, jurnalist România liberă, despre necesitatea introducerii în legislaţie a principiului prin care neclarităţile din legislaţie trebuie interpretate în favoarea contribuabilului. De asemenea, Biriş a explicat de ce legislaţia europeană din domeniul TVA-ului este „o invitaţie la fraudă”. „Fiscalitatea trebuie să fie aşezată pe principii solide care să poată fi aplicate conseecvent de-a lungul redactării întregii legislaţii din domeniu”, susţine avocatul Gabriel Biriş.

Avocatul Gabriel Biris este unul dintre cei mai cunoscuţi consultanţi de fiscalitate din România. Lucrează în domeniu de 16 ani, perioadă în care a fost angajatul unor importante companii de consultanţă care activează pe piaţa autohtonă. Din anul 2006, împreuna cu alţi parteneri, a deschis propria casă de avocatură.

INTERVIUL PE SCURT

„Anumite neclarităţi din legislaţia fiscală generează insecuritate atât pentru contribuabil, cât şi pentru bugetul de stat. Deşi anul trecut când au existat discuţii la Ministerul de Finanţe, principiul potrivit căruia neclarităţile din lege („in dubio contra fiscum”) trebuie interpretate în favoarea contribuabililor nu a fost introdus. Introducerea acestui principiu ar da mai multă încredere şi inspectorilor fiscali. În plus ar asigura şi o mai mare responsabilitate în procesul de legiferare, autorii legii ar fi mult mai precauţi în a face legea”, a declarat Gabriel Biriş.


Referitor la legislaţia europeană privind taxa pe valoarea adăugată (TVA), specialistul în fiscalitate, Gabriel Biriş susţine că modul în care este redactată devine „o invitaţie la fraudă”.
„TVA este un impozit care contează foarte mult în veniturile bugetare, aduce de 3-4 ori mai mult decât impozitul pe profit sau salarii. Când se face socoteala se constată că lipsesc 6 miliarde de euro, o sumă considerabilă. cea mai mare parte din marea evaziune. Intermediarii colectează TVA şi dispar, banii nu mai ajung la buget”, a menţionat Gabriel Biriş.

 

VEZI AICI INTERVIUL INTEGRAL

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă