1.3 C
București
vineri, 27 decembrie 2024
AcasăSpecialFostul şef al Romsilva, deputatul Ion Dumitru nu a scăpat de acuzaţiile...

Fostul şef al Romsilva, deputatul Ion Dumitru nu a scăpat de acuzaţiile de corupţie. Procesul său va fi rejudecat.

Completul de 5 judecători al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a decis miercuri, 25 aprilie, să admită recursul DNA declarat împotriva deciziei de achitare a fostului şef Romsilva, Ion Dumitru în cel de-al doilea dosar în care acesta era acuzat de abuz în serviciu. Dumitru, în prezent deputat PDL, fusese achitat în primă fază de completul trei judecători al instanţei supreme. 

În urma deciziei de ieri procesul deputatului Dumitru va fi rejudecat de Completul de 5 judecători, termenul fixat fiind 28 mai.

Vezi comunicatul DNA din iulie 2007 în legătură cu faptele pentru care a fost trimis în judecată Ion Dumitru

 

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus trimiterea în judecată a următorilor inculpaţi pentru comiterea infracţiunilor abuz în serviciu contra intereselor publice cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată,
– DUMITRU ION fost manager – director general al Regiei Naţionale a Pădurilor (RNP) – Romsilva, în prezent deputat în Parlamentul României, 
– BUNEA DUMITRU fost director al Direcţiei Investiţii din cadrul RNP şi membru în Consiliul de Administraţie, 
– DUMITRU ELENA fost director al Direcţiei Economice din cadrul RNP şi membru în Consiliul de Administraţie 

şi pentru comiterea infracţiunilor de complicitate la abuz în serviciu contra intereselor publice cu consecinţe deosebit de grave, în formă continuată 
– DAIA MIHAI LIVIU fost director al Direcţiei Tehnice din cadrul RNP şi membru în Consiliul de Administraţie, 
– CORDUNEANU CONSTANTIN fost director fond forestier şi membru în Consiliul de Administraţie, 
– VINTILĂ SORIN MIREL consilier juridic în cadrul RNP, 
– DUMITRACHE MIREL fost şef Serviciu Investiţii Dezvoltare din cadrul RNP, 
– STANCIU BOGDAN FLORIN administrator la SC Eufrat SRL Târgu Jiu. 

Din probele administrate de procurori au reieşit următoarele: 
I. În cursul lunii iulie 2003 S.C. Severom Trans S.R.L (societate fantomă) a importat din Ucraina un utilaj sub denumirea buldozer universal cu macara hidraulică pe şenile la o valoare în vamă de 6.250 USD. În fapt, aşa cum a reieşit ulterior din probele administrate la dosar, utilajul era un vehicul de tip militar model 1978 construit pe un şasiu de tanc tip T34 care avea în faţă montată o lamă reglabilă în „V”, iar în partea din spate un braţ hidraulic dotat la capăt cu gheare.
Aşa cum a fost stabilit pe parcursul urmăririi penale, vehiculul era destinat îndepărtării, respectiv aşezării de obstacole, de către trupele de geniu. 
Utilajul consuma în jur de 80 de litri de motorina pe oră, neîncadrându-se sub nici o forma în normele europene privind poluarea şi consumul. 
Pentru a putea fi folosit la aplicaţii civile, în mod evident, beneficiarul trebuia să evalueze posibilităţile tehnologice ale acestuia, raportul preţ/economicitate/eficienţă şi să analizeze atent dacă ar fi fost util unui domeniu sau altul. Vehiculul nu era însoţit de nici un fel de document în afara celor vamale şi a facturii, respectiv nu avea carte tehnică, certificat de calitate sau conformitate emis de producător, certificat de garanţie, certificat de omologare etc.
Din iulie 2003 şi până în anul 2004 utilajul nu a fost utilizat în nici un fel. 
În anul 2004, inculpatul Dumitru Ion, pe atunci director general al Regiei Naţionale a Pădurilor Romsilva (instituţie de interes public care are drept scop administrarea întregului fond forestier naţional) a acceptat discutarea în consiliul de administraţie, a unei propuneri de achiziţionare prin licitaţie a utilajului respectiv. Propunerea fusese întocmită de membri din conducerea regiei, cu acordul său, după ce firma care deţinea în realitate utilajul – Eufrat SRL- făcuse o ofertă de vânzare regiei Romsilva. Anterior, direcţia silvica Târgu Jiu testase utilajul constatând că este necorespunzător activităţilor din domeniul forestier.
La întocmirea notei de fundamentare şi a caietului de sarcini nu numai că au fost ignorate aspectele de natură tehnico-economică, mai mult, au fost trecute caracteristici menite să alunge firmele concurente, iar preţul de achiziţie propus era identic cu cel din ofertă.
Probatoriul administrat a arătat că achiziţia utilajului a avut loc cu în condiţiile nerespectării legislaţiei privind achiziţiile publice, a legii finanţele publice, a legii controlului financiar preventiv propriu, precum şi cu încălcarea propriilor ordinelor interne referitoare la acest control precum si a regulamentului intern al RNP.
Acest lucru a dus la cumpărarea unui produs inutil şi necorespunzător calitativ, cu un adaos de 1.744%, paguba în dauna Regiei Naţionale a Pădurilor ridicându-se la8.685.695.760 ROL, sumă cu care Regia s-a constituit parte civilă în cauză.
Astfel, în vreme ce utilajul fusese introdus în ţară la preţul de 6.250 USD în urma aşa zisei licitaţii, RNP Romsilva a plătit pentru el suma de 294.330 USD (calculat la cursul Băncii Naţionale Române leu/dolar din ziua cumpărării – 10 decembrie 2004). Suma de 8.685.695.760 ROL reprezintă avantaj patrimonial în folosul S.C. EUFRAT S.R.L din Târgu Jiu, societate administrată de inculpatul Stanciu Bogdan Florin.
Utilajului nu i s-a găsit nicio utilitate, a fost testat atât la Direcţia Silvică din Călăraşi şi Dâmboviţa constatându-se că prezenta serioase deficienţe tehnice, dificultăţi în manipulare şi exploatare. Deficienţele au fost constate atât înainte de efect plăţii cât şi după aceea, iar în final nu i s-a găsit nicio întrebuinţare.

II. În cursul lunii octombrie 2004, inculpaţii Dumitru Ion şi Bunea Dumitru au impus unui număr de cinci direcţii silvice achiziţionarea de arme tranchilizante şi accesorii. Directorilor celor cinci direcţii silvice li s-a înmânat o mapă cuprinzând documente gata întocmite în numele acestor direcţii precum şi contracte ce trebuiau semnate cu SC Hunter VIP Exim SRL din Bucureşti, administrată de învinuitul Florea Alfred. Nu a existat nicio hotărâre a Consiliului de Administraţie al RNP, referate ori note de fundamentare şi nici studii de specialitate care să stabilească necesitatea achiziţionării şi repartizării în teritoriu a armamentului pe zone geografice şi în funcţie de activităţile specifice.
Direcţiilor silvice li s-a impus achiziţionarea unui număr de 20 de arme tranchilizante şi accesorii din import la un preţ total de 16.737.000.000 ROL. Din analiza făcută rezultă că armele şi accesoriile au fost cumpărate cu adaosuri între 71,71% şi 479,39% peste cele mai mari adaosuri practicate de furnizării de pe piaţa liberă. Inculpaţii au impus achiziţionarea de la Hunter VIP Exim SRL în condiţiile în care în România existau în anul 2004, 152 de societăţi comerciale, cluburi şi asociaţii autorizate să importe şi să comercializeze arme, dintre care 27 numai în Bucureşti.
Lipsa totală de fundamentare a achiziţiei a avut efecte, în sensul că din cele 20 de arme cumpărate, 16 nu au fost utilizate niciodată de la data achiziţionării şi până în prezent, întrucât nu au fost necesare.
Conform legislaţiei în vigoare, instituţiile abilitate să acţioneze în vederea ameliorării fondului cinegetic sunt altele decât Romsilva, respectiv Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice (ICAS), oficiile cinegetice din cadrul inspectoratelor teritoriale de regim silvic şi vânătoare. De asemenea, la nivelul Ministerului Agriculturii Alimentaţiei si Pădurilor (MAAP) exista un fond de protecţie a vânatului care putea fi accesat de instituţiile abilitate, iar activitatea se desfăşura cu acordul direcţiei specializate din MAAP şi Autoritatea Sanitar Veterinară.
Pe parcursul cercetărilor inculpaţii nu au putut să documenteze în faţa organelor de urmărire penală utilitatea în concret a acestor arme, raportat la atribuţiilor lor specifice.
Regia Naţională a Pădurilor s-a constituit parte civilă cu suma de 10.713.200.000 ROL, reprezentând diferenţa dintre adaosul cu care a vândut SC Hunter VIP Exim SRL şi adaosul mult mai mic practicat de alţi furnizori de pe piaţa liberă şi care constituie prejudiciul provocat regiei.
Pentru alte achiziţii pe care regia Romsilva le-a făcut tot de la firme aparţinând învinuitului Florea Alfred, şapte dintre cei opt inculpaţi au fost trimişi în judecată într-un alt dosar care se află pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie din primăvara anului trecut ( vezi comunicatul de presă din data de 1 martie 2006).

În cauză procurorii anticorupţie au dispus disjungerea faţă de învinuitul Alfred Florea şi faţă de alte persoane pentru care cercetările vor continua. 

Cele mai citite

Zi plină pentru salvamontiști: 88 de apeluri de urgență și aproape 100 de persoane salvate

Dispeceratul Național Salvamont a raportat vineri dimineață că, în ultimele 24 de ore, salvamontiștii au fost solicitați să intervină în 88 de situații de...

Parlamentul sud-coreean l-a demis pe președintele interimar Han Duck-soo

Parlamentul din Coreea de Sud a votat vineri pentru demiterea președintelui interimar Han Duck-soo, acuzat de „participare activă la insurecție” după tentativa eșuată a...

Noi reguli privind TVA pentru IMM-uri începând cu 2025

De la 1 ianuarie 2025, IMM-urile din Uniunea Europeană vor beneficia de un plafon maxim de scutire de TVA stabilit la 85.000 EUR. Măsura vizează...
Ultima oră
Pe aceeași temă