1 C
București
sâmbătă, 28 decembrie 2024
AcasăSpecialCSM a acceptat ca Mona Pivniceru să preia Justiţia

CSM a acceptat ca Mona Pivniceru să preia Justiţia

Membrii Consiliului Superior al Magistraturii au reuşit în cele din urmă să se întrunească pentru a-i permite Monei Pivniceru să fie numită ministru al Justiţiei. Şedinţa de joi nu a fost lipsită însă de scandal, după cum ne-am obişnuit deja pe acest subiect.

 

Preşedintele interimar Crin Antonescu a semnat joi decretul privind eli­berarea din functia de judecător la Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie a Monei Pivniceru, respectiv pe cel de numire a lui Pivniceru „în functia de membru al Guvernului, mi­nistru al Justitiei”, după cum a informat Administraţia pre­zidenţială. Decretul vine după ce cu câteva ore înainte  preşe­dintele CSM, Alina Ghica, a pus problema în plenul CSM ca după ce se ia act de demisie Mona Pivniceru să mai rămână 30 de zile judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a rezolva alte chestiuni administrative. Demersul lui Ghica a părut cel puţin ciudat în condiţiile în care cea care ar fi avut interes în a determina rămânerea Monei Pivniceru pentru încă 30 de zile ca magistrat, preşedintele Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie – Livia Doina Stanciu, a spus foarte clar în şedinţă că nu este nevoie de aşa ceva. Într-un final s-a renunţat la propunerea Alinei Ghica.

Pe de altă parte, şefa CSM a fost în şedinţa  de ieri ţinta unor atacuri din partea unor magistraţi membri ai Asociaţiei Magis­traţilor din România care au acuzat-o făţiş că a blocat numirea Monei Pivniceru în fruntea Ministerului Justiţiei. După plecarea acesteia din magis­tratură şi automat din Consiliul Superior al Magistraturii, unde era aleasă ca reprezentant al judecătorilor de la Curtea Supremă, în locul ei în CSM trebuie să vină fosta şefă a Secţiei de Contencios Administrativ de la ICCJ, Gabriela Bîrsan. Surse judiciare au declarat însă că Bîrsan nu va accepta să vină în CSM, aceasta criticându-i public pe membrii CSM după ce în acest for s-a admis cererea procurorilor DNA de a efectua percheziţii la ea acasă.

Mizele bătăliei pentru minister

Scandalul declanşat de propunerea făcută de Victor Ponta pentru Ministerul Justiţiei are o serie de mize ascunse. Potrivit unor surse judiciare, propunerea Mona Pivniceru aparţine PNL, partid care îşi doreşte cu ardoare să numească noi şefi în fruntea Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în condiţiile în care Daniel Morar este cu delegaţie în fruntea DNA, iar Laurei Codruţa Kovesi îi expiră mandatul la Parchetul General la începutul lunii octombrie. Controlând Ministerul Justiţiei, liberalii mai speră că pot controla şi deciziile parchetelor de a cere aviz Parlamentului în cazul diferiţilor demnitari.

Pe de altă parte, în sistemul de justiţie este cunoscut faptul că Mona Pivniceru nu-i vede cu ochi buni nici pe şeful DNA, Daniel Morar, nici pe procurorul general, Laura Codruţa Kovesi. Întrebată ieri, la CSM, ce aşteptări are de la viitorul ministru al Justiţiei, Codruţa Kovesi a răspuns: „Am foarte multe aşteptări. (…) Am aceleaşi aşteptări pe care le-am avut de la toţi miniştrii de Justiţie”. „În primul rând, aştept să garanteze independenţa procurorilor şi stabilitatea lor în funcţie, în al doilea rând – o aşteptare nu numai a mea, dar şi a colegilor mei – este ca statutul magistraţilor să nu fie modificat”, a spus Kovesi. Ea a adăugat că aşteaptă, nu în ultimul rând, rezolvarea problemelor Minis­terului Public, de la resursa umană, la resursele materiale.

Demisie la CSM

Georgiana Iorgulescu, membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) din partea societăţii civile, a demisionat la finalul şedinţei de azi. Ea şi-a depus demisia, plenul CSM urmând să ia act de această iniţiativă. Iorgulescu s-a remarcat prin poziţia critică faţă de colega sa Corina Dumitrescu, celălalt reprezentant al societăţii civile în CSM, după ce aceasta din urmă a declarat că a candidat pentru această funcţie la propunerea PSD.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă