2.2 C
București
sâmbătă, 23 noiembrie 2024
AcasăSpecialBiletul de ieşire al lui Năstase. Cum poate scăpa de închisoare

Biletul de ieşire al lui Năstase. Cum poate scăpa de închisoare

Fostul premier Adrian Năstase, condamnat la doi ani cu executare în dosarul „Trofeul Calităţii”, va ieşi mai repede din închisoare, după ce judecătorii de la Curtea de Apel Bucureşti au hotărât, miercuri, să elimine şapte zile din condamnarea totală.

Cele şapte zile corespund perioadei în care fostul premier a fost spitalizat, la Spitalul Floreasca, după tentativa de suicid.

Pentru reducerea pedepsei fostului premier au votat doi judecători, iar unul împotrivă, conform unor surse judiciare. Decizia instanţei este definitivă şi irevocabilă.

Avocaţii lui Adrian Năstase, Lucian Bolcaş şi Ion Cazacu consideră că decizia Curţii de Apel este una corectă şi reprezintă o victorie a sistemului judiciar românesc.

Totodată, avocaţii şi susţinătorii fostului premier militează pentru eliberarea condiţionată a lui Năstase, identificat cu numărul de deţinut 0049. În acest sens, avocaţii invocă art. 60 alin. 2 C, care prevede că un deţinut care are de executat o pedeapsă mai mică de 10 ani şi care a împlinit vârsta de 60 de ani poate fi eliberat după executarea unei treimi din pedeapsă. În cazul lui Adrian Năstase, acesta trebuie să fie eliberat după executarea a 8 luni din întreaga pedeapsă de doi ani, potrivit publicaţiei online Inliniedreapta.ro

Ce uită să spună avocaţii lui Năstase

Deşi avocaţii fostului premier amintesc de eliberarea condiţionată, trebuie luat în considerare faptul că acesta trebuie să îndeplinească mai multe condiţii pentru a fi eligibil eliberării.

Astfel, potrivit procedurii, descrisă de art. 75-77 din Legea 275/2006, eliberarea condiţionată presupune două etape:

1. Situaţia deţinutului e analizată de comisia de eliberare condiţionată din penitenciar. Din această comisie face parte şi un judecător delegat, care face propunere de eliberare sau de amânare a discutării situaţiei.

2. a. Propunerea, dacă este de eliberare, o va analiza Judecătoria, cu drept de recurs.
2. b. Dacă propunerea este de respingere, deţinutul se poate adresa direct Judecătoriei care va analiza şi va decide, cu drept de recurs.

Condiţiile pentru eliberare condiţionată

Pentru a putea fi eliberat condiţionat, adică pus în libertate din penitenciar înainte de a se împlini durata pe care a stabilit-o judecătorul, trebuiesc îndeplinite şi alte condiţii, prevăzute de art. 59 alin. 1, Cod Penal:
– Condamnatul să fie stăruitor în muncă: „În calculul fractiunilor de pedeapsa prevazute în alin. 1 se tine seama de partea din durata pedepsei care poate fi considerata, potrivit legii, ca executata pe baza muncii prestate”.
De asemenea, Legea privind executarea pedepsei, art. 60, alin.1, prevede că deţinuţii pot presta munci fizice, dar şi intelectuale. Astfel, potrivit avocaţilor lui Adrian Năstase, acesta a depus muncă intelectuală în penitenciar, deci este eligibil pentru eliberare condiţionată.

– Să dea dovezi temeinice de disciplină: „condamnatii trecuti de vârsta de 60 de ani pentru barbati si de 55 de ani pentru femei, pot fi liberati conditionat, dupa executarea unei treimi din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depaseste 10 ani sau a unei jumatati în cazul închisorii mai mari de 10 ani, daca îndeplinesc celelalte conditii prevazute în art. 59 alin. 1”.
Pe scurt, acest lucru înseamnă că deţinutul trebuie să respecte Regulamentul de ordine interioară al Penitenciarului.
– Să dea dovezi temeinice de îndreptare. Dovezile înseamnă să aibă ceva pozitiv la dosar, fără a avea însă nimic negativ în conduită prin raportare la fapta pentru care a fost condamnat.

Potrivit site-ului Inliniedreapta.ro, dovezile de îndreptare înseamnă existenţa în dosarul deţinutului a unor recompense acordate de autorităţile din penitenciar.

Mai exact, deţinutul trebuie să fi acceptat condamnarea, să fi manifestat respect faţă de justiţie şi să fi executat celelalte obligaţii stabilite prin hotărârea de condamnare.

Astfel, raportat la prevederile legii, Adrian Năstase nu a dat dovadă de îndreptare, deoarece neagă actul de justiţie şi susţine că a fost condamnat politic, nu pe baza probelor şi a legii. În plus, Năstase neagă autoritatea organelor judiciare, deoarece susţine că sunt populate de oamenii adversarilor săi politici, mai arată sursa citată.

De asemenea, Năstase desfăşoară o activitate politică, prin intermediul articolelor de pe blogul personal. În plus, acesta nici nu a achitat prejudiciul cauzat prin infracţiunea sa, arată de Inliniedreapta.ro

Publicaţia citată anterior aminteşte şi că există deja o jurisprudenţă constantă a instanţelor din România prin care se resping cererile/propunerile de eliberare condiţionată venite din partea celor care adoptă un comportament refractar, insultător la adresa organelor legii şi care nu îşi achită datoriile către stat. Pentru că un astfel de comportament nu e nici pe departe un semn că deţinutul s-ar fi îndreptat.

Deţinuţi celebri, eliberaţi condiţionat

Mai multe persoane aflate în atenţia presei au fost eliberate condiţionat pentru că au îndeplinit condiţiile prevăzute de lege.

Două dintre aceste persoane sunt Ioana Maria Vlas şi Nuţu Cămătaru, pe numele său real Ion Balint.

Astfel, Ioana Maria Vlas, acuzată că a înşelat mii de persoane prin intermediul FNI, a fost eliberată condiţionat în luna octombrie pentru că a îndeplinit condiţiile legale.

„Instanţa constată că petenta s-a implicat în realizarea programelor educaţionale, fiind coordonator în cadrul cercului literar şi în activităţile de alfabetizare a personelor private de libertate de etnie rromă, a participat la activităţi literare şi de teatru, fiind premiată, a menţinut permanent legătura cu mediul de suport, fiind vizitata periodic de membrii familiei, are un echilibru afectiv în limite normale, aparent stabil, cu toleranţă medie la frustrare, nu a refuzat participarea la activităţi şi programe, a avut o bună relaţionare cu persoanele private de libertate, atitudine civilizată, s-a conformat programului zilnic şi relaţii normale cu personalul penitenciarului”, după cum se arăta în raportul autorităţilor.

Un alt fost deţinut faimos, Nuţu Cămătaru, condamnat pentru tâlhărie, a fost eliberat după şase ani de detenţie. Una dintre „realizările” acestuia, care au cântărit în faţa comisiei de eliberare, a fost câştigarea unui concurs de şah.

Adrian Năstase, alături de ceilalţi inculpaţi din dosarul „Trofeul Calităţii”, au fost condamnaţi la închisoare cu executare pentru că primul a iniţiat, iar ceilalţi au executat ordinele fostului premier de a pune în mişcare un mecanism – simpozionul Trofeul Calităţii- prin care au adunat ilegal bani de la peste 800 de firme. Cea mai mare parte din bani- peste 1.000.000 euro- a fost folosită pentru campania la preşedinţie a lui Năstase din 2004.

Amintim că Adrian Năstase a primit o pedeapsă de doi ani cu executare şi poate fi eliberat condiţionat în februarie 2013.

Pentru fapte similare de corupţie, Silviu Bian, fostul preşedinte al Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM), a primit nouă ani de închisoare cu executare. Bian este acuzat că a primit peste 270.000 de euro de la opt angajaţi în cadrul unor proiecte.

 

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă