2.6 C
București
sâmbătă, 28 decembrie 2024
AcasăSpecialBejinaru: Membrii CSM sunt aleşi prin vot direct şi liber, opţiunea trebuie...

Bejinaru: Membrii CSM sunt aleşi prin vot direct şi liber, opţiunea trebuie respectată de autorităţi

Preşedintele CSM, Florica Bejinaru, a subliniat, miercuri, într-o declaraţie publică, faptul că membrii CSM sunt aleşi prin vot direct şi liber exprimat de către judecătorii şi procurorii sistemului judiciar a căror opţiune electorală trebuie respectată de către toate autorităţile statului.

Florica Bejinaru a susţinut că au existat filtre independente de Consiliul Superior al Magistraturii prevăzute de lege în ceea ce priveşte alegerile pentru funcţia de membri în Consiliu.
Bejinaru a indicat comitetele electorale locale şi Comitetul Electoral Permanent care au avut rolul de a verifica legalitatea candidaturilor depuse.

„Nu CSM analizează candidaturile depuse”, a precizat Bejinaru.

Senatorii nu au reuşit, miercuri, să îi valideze pe cei unsprezece judecători aleşi să facă parte din Consiliul Superior al Magistraturii (CSM), după ce dezbaterile în contradictoriu dacă aceştia să fie votaţi in corpore sau fiecare în parte s-au prelungit peste programul de lucru.

Consiliul Superior al Magistraturii a comunicat Senatului, luni, lista membrilor viitorului CSM, pentru validare. Comisia juridică a Senatului i-a avizat, marţi, pe cei unsprezece membri ai CSM aleşi din rândul procurorilor şi judecătorilor de către structurile specializate ale magistraţilor.

Lista a intrat, miercuri, în dezbaterea Plenului, pentru validare.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, marţi, că există judecători care au considerat că pot avea două mandate la CSM, „ceea ce pune sub semnul întrebării şi legitimitatea CSM şi credibilitatea acestei instituţii”.

Traian Băsescu a explicat că există o decizie judecătorească a Tribunalului Bucureşti care invalidează poziţia unuia din judecătorii la doilea mandat. „Doar a unuia din trei, pentru că doar împotriva unuia s-a făcut o reclamaţie”, a spus preşedintele.

Băsescu a adăugat că, deşi nu este o hotărâre definitivă, această decizie reprezintă „un argument în plus că oricum s-ar derula lucrurile mai departe, cei trei membri ai CSM care fac al doilea mandat nu au credibilitate şi acest lucru va fi marcat şi de CE în raportul intermediar din iunie şi de justiţia românească”.

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, că Senatul trebuie să ţină cont, la validarea membrilor CSM, de decizia Tribunalului Bucureşti, care a invalidat un al doilea mandat pentru un judecător, arătând că este o problemă de credibilitate a CSM nerespectarea condiţiei unui singur mandat.

Preşedintele a mai declarat că probabil ar fi necesară adoptarea „preventivă” a unei legi, în regim de urgenţă, care să prelungească mandatul actualului CSM ce se încheie în 12 ianuarie 2011.

În urma scrutinului pentru alegerile CSM din 1 noiembrie, au fost aleşi candidaţi din partea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie: judecător Lidia Bărbulescu – 69 voturi, iar judecător Mircea Bucurel Aron – 62 voturi. Judecătorii aleşi din partea curţilor de apel sunt: judecător Dan Lupaşcu – 461 voturi; judecător Alexandru Şerban – 383 voturi; judecător Nicolae Horaţius Dumbravă – 313 voturi, iar din partea tribunalelor: judecător Adrian Toni Neacşu – 331 voturi.

Din partea judecătoriilor au fost aleşi, după al doilea tur de scrutin din 5 noiembrie, Marius Tudose Badea de la Judecătoria sectorului 3 Bucureşti – 1.144 voturi şi Cristi Vasilică Danileţ de la Judecătoria Oradea – 941. Din primul tur, a fost ales din partea parchetelor de pe lângă curţile de apel procurorul George Bălan – 90 voturi; din partea parchetelor de pe lângă tribunale procurorul Oana Schmidt Haineală – 153, iar din partea parchetelor de pe lângă judecătorii procuror Dan Nicolae Chiujdea – 607 voturi.

Urmare a contestaţiei judecătoarei Dana Gârbovan, de la Curtea de Apel Cluj, Tribunalul Bucureşti a decis, în 3 decembrie, să anuleze Hotărârile nr. 1/06.08.2010 (în parte) şi nr. 2/24.08.2010 ale Comitetului Electoral Central al Curţii de Apel Bucureşti şi a obligat Curtea de Apel Bucureşti să emită o nouă hotărâre prin care „să modifice Hotărârea nr. 1/06.08.2010 în sensul respingerii candidaturii judecătorului Dan Lupaşcu, pentru alegerea în funcţia de membru al CSM”. Sentinţa poate fi atacată cu recurs.

Cele mai citite

Au bătut palma! Sebastian Mailat se întoarce în Liga 1 și va lupta pentru play-off cu Sepsi

Sebastian Mailat (27 de ani), mijlocașul român care a petrecut ultimele 6 luni în Coreea de Sud, a semnat cu Sepsi Sfântu Gheorghe, echipă...

Magnus Carlsen, sfidător! Multiplul campion mondial la șah a refuzat să respecte codul vestimentar și a plecat de la turneu

Magnus Carlsen, multiplu campion mondial la șah, a fost exclus din turneul World Rapid and Blitz Championship după ce a încălcat codul vestimentar al...

Alegerile prezidențiale ar putea avea loc pe 25 martie 2025 primul tur, 6 aprilie 2025 al doilea tur

Noul Executiv va adopta calendarul pentru alegerile prezidentiale în prima ședință de guvern din ianuarie 2025, potrivit Pro TV. Conform surselor Știrilor PRO TV, liderii...
Ultima oră
Pe aceeași temă