3.1 C
București
miercuri, 13 noiembrie 2024
AcasăSpecialAmendă sau 3 luni de închisoare pentru Cozma, pentru că a intrat...

Amendă sau 3 luni de închisoare pentru Cozma, pentru că a intrat în Petroşani

Fostul lider al minerilor din Valea Jiului Miron Cozma riscă o pedeapsă cu închisoarea între o lună şi trei luni sau o amendă după ce a încălcat interdicţia de intrare în municipiul Petroşani, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Hunedoara, Bogdan Niţu, fostul lider al minerilor Miron Cozma, pe numele căruia a fost întocmit dosar penal, riscă o pedeapsă cu înschisoarea între o lună şi trei luni sau o amendă pentru că a încălcat interdicţia de intrare în municipiul Petroşani.

Poliţiştii hunedoreni au verificat dacă fostul lider al minerilor din Valea Jiului Miron Cozma a încălcat interdicţia de intrare în municipiul Petroşani, după ce acesta a fost oprit, marţi seară, în trafic, pe Defileul Jiului, în locul în care indicatoarele rutiere marchează intrarea în municipiu.

Conform purtătorului de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Hunedoara, în urma unui control de rutină făcut marţi seară de poliţişti de la circulaţia rutieră fostul lider al minerilor Miron Cozma a fost oprit în trafic, pe Defileul Jiului, la intersecţia DN 66 cu drumul forestier Polatişte, în timp ce se îndrepta spre Bucureşti.

Zona respectivă reprezintă, conform indicatoarelor rutiere, intrarea în judeţul Hunedoara şi în municipiul Petroşani.

Ulterior, poliţiştii hunedoreni au întocmit, miercuri, dosar penal pe numele fostului lider al minerilor din Valea Jiului Miron Cozma pentru încălcarea interdicţiei de intrare în Petroşani, după ce acesta a fost prins în trafic, marţi seară, fără a avea autorizaţie care să îi permită tranzitarea localităţii.

Potrivit reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Hunedoara, pe numele lui Miron Cozma a fost întocmit, miercuri, dosar penal pentru încălcarea interdicţiei de intrare în municipiul Petroşani, după ce au fost făcute verificări din care rezultă că fostul lider al minerilor nu are dreptul să intre în Petroşani până în 1 decembrie 2012.

Conform poliţiştilor, zona de pe Defileul Jiului în care Miron Cozma a fost oprit în trafic, marţi seară, aparţine de municipiul Petroşani.

În acest caz a fost întocmit dosar penal, urmând ca cercetările să fie continuate sub supravegherea Parchetului Judecătoriei Petroşani.

Poliţiştii susţin că Miron Cozma a fost oprit la un control de rutină.

Miron Cozma a participat, marţi, la funeraliile celor cinci mineri care au murit în explozia de la Mina Uricani.

Miron Cozma se află sub o interdicţie de cinci ani de a intra în municipiul Petroşani.

Cele mai citite

Legea Arendei în dezbatere: fermierii solicită măsuri urgente pentru stabilitate în agricultură

Doar 10% din suprafața agricolă a României este utilizată de proprietarii terenurilor, restul fiind arendat Legea Arendei a revenit în atenția publicului și a Parlamentului...

România atinge cel mai mare preț al energiei din 2024, pe fondul producției scăzute de energie regenerabilă

Scăderea producției de energie solară, cauzată de lipsa luminii solare, a dus la un deficit de producție, ceea ce a crescut semnificativ prețul energiei România...

România are gata lotul pentru Campionatul European de handbal feminin din Austria, Ungaria și Elveția

Federaţia Română de Handbal a anunţat lotul feminin pentru Campionatul European - EHF EURO 2024, care va avea loc în perioada 28 noiembrie-15 decembrie...
Ultima oră
Pe aceeași temă