-0.2 C
București
miercuri, 1 ianuarie 2025
AcasăSpecialZonă de interdicţie aeriană deasupra regiunilor Doneţk, Luhansk şi Harkiv

Zonă de interdicţie aeriană deasupra regiunilor Doneţk, Luhansk şi Harkiv

Ministerul ucrainean pentru Infrastructură a anunţat că Guvernul a înfiinţat o comisie ad-hoc pentru a investiga prăbuşirea avionului iar Serviciul Aviatic de Stat a impus o zonă de interdicţie aeriană în estul Ucrainei deasupra regiunilor Doneţk, Luhansk şi, parţial, Harkiv, informează Mediafax.

Reprezentanţi ai autorităţilor aviatice din ţările ai căror cetăţeni se aflau la bordul aeronavei prăbuşite vor fi invitaţi să participe la anchetă, iar organizaţiile pentru siguranţa navigaţiei aeriene s-au declarat dispuse să asiste la ancheta în vederea descoperirii cauzelor prăbuşirii.

Un avion de linie malaysian, care decolase din Amsterdam şi se îndrepta spre Kuala Lumpur, s-a prăbuşit joi în estul Ucrainei, într-o zonă controlată de separatiştii proruşi, provocând moartea a aproape 300 de persoane.

Autorităţile de la Kiev şi rebelii s-au acuzat reciproc imediat că ar fi la originea unui tir de rachetă, care ar fi cauzat catastrofa, însă nici un element material nu a permis stabilirea clară a responsabilităţii. Experţi ai serviciilor americane de informaţii apreciază că avionul Boeing 777 a fost doborât de o rachetă sol-aer, însă originea acesteia rămâne pentru moment incertă.

 

Cele mai citite

Program special pentru instalațiile de transport pe cablu din Sinaia, în prima zi a anului

Telegondola şi telecabina care transportă turiştii din Sinaia către pârtiile situate la cota 2000, vor fi puse în funcţiune mai târziu, decât în ​​zilele...

România, oficial în Spaţiul Schengen terestru: modificări majore la punctele de trecere a frontierei

Decizia marchează o etapă istorică pentru România și Bulgaria, care devin graniţe externe ale Spaţiului Schengen România şi Bulgaria au intrat, de la miezul nopţii,...
Ultima oră
Pe aceeași temă