2.7 C
București
luni, 13 ianuarie 2025
AcasăSpecialZeci de mii de italieni au protestat împotriva reformelor lui Renzi

Zeci de mii de italieni au protestat împotriva reformelor lui Renzi

Zeci de mii de persoane au manifestat vineri, în numeroase oraşe din Italia, împotriva reformelor economice şi sociale iniţiate de Guvernul condus de premierul Matteo Renzi, informează Mediafax.

Surse din cadrul sindicatelor au anunțat că 50.000 de persoane au manifestat la Milano, 70.000 la Torino, 40.000 la Roma, 50.000 la Napoli, 15.000 la Palermo, în contextul în care aproape 50 de manifestaţii în total urmează să fie organizate vineri în Italia. Forţele de ordine nu au prezentat estimări cu privire la numărul manifestanţilor.

La Roma, manifestanţii au dat drumul în aer mai multor baloane cu imaginea premierului Matteo Renzi, având nasul lui Pinocchio, iar manifestaţia s-a încheiat vineri după-amiază.

Greva a fost lansată la apelul principalei confederaţii italiene CGIL (stânga) şi susţinută de UIL (moderată). O a treia confederaţie, UGL (dreapta), mai mică, s-a alăturat grevei, în timp ce CISL (catolică, moderată) nu a dorit să participe, considerând că în contextul actual protestul este contraproductiv.

Numeroase sectoare din domeniul public şi privat au fost afectate de grevă, în special transporturile.

Sute de zboruri au fost anulate sau reprogramate, în timp ce mijloacele de transport în comun au asigurat serviciile minime pentru cetăţeni.

Principala nemulţumire a sindicatelor vizează "Jobs Act", reforma pieţei muncii dorită de Matteo Renzi pentru a încuraja angajările. Legea, adoptată săptămâna trecută, prevede facilitarea concedierilor, reducerea drepturilor şi protecţiei angajaţilor în primii ani de contract. De asemenea, sindicatele denunţă proiectul de buget pentru 2015, apreciind că măsurile de relansare a economiei sunt insuficiente.

Cele mai citite

Zoran Milanović câștigă un nou mandat de președinte al Croației, învingând detașat candidatul conservator

Milanovic, cunoscut pentru pozițiile critice față de UE și NATO, a reafirmat în discursul său de după victorie, că relațiile cu Bruxelles trebuie schimbate Președintele...

Horoscop 14 ianuarie 2025. Ziua este marcată de influența puternică a tranzitelor astrale

Horoscop 14 ianuarie 2025. Ziua aduce o serie de previziuni interesante, punând în evidență stările emoționale, provocările și oportunitățile fiecărei zodii. Ziua este marcată...

Victorie pentru Tosha Schareina în etapa a opta a Raliului Dakar 2025! Emanuel Gyenes obține cea mai bună clasare

Pilotul spaniol Tosha Schareina (Honda) a câștigat etapa a opta a Raliului Dakar 2025 la secțiunea moto, desfășurată luni în Arabia Saudită. Schareina a...
Ultima oră
Pe aceeași temă