România a fost invocată în ultima dezbatere electorală înainte de alegerile prezidenţiale din Statele Unite, în discuţia despre dreptul femeilor la avort. Hillary Clinton a explicat că ea susţine dreptul femeilor de a face avorturi târzii în sarcină, spunând că Guvernul Statelor Unite nu ar trebui să se amestece în deciziile “cele mai personale”, cu atât mai mult când acestea vizează chestiuni legate de sănătate, scrie News.ro.
“Aceasta este una dintre cele mai grele decizii posibile pe care trebuie să le ia orice femeie şi familia ei şi nu cred că ar trebui luată de Guvern” a spus Clinton.
Ea a povestit că a mers în ţări unde avortul era interzis, precum România. "Am fost în ţări unde Guvernul obliga femeile facă avort, precum China, sau unde obliga femeile sa nască, precum în Romania”, a declarat ea.
Democrata l-a acuzat pe rivalul ei republican că a cerut ca femeile să fie pedepsite dacă avorturile vor devein ilegale şi ele totuşi recurg la această măsură.
Trump a făcut anterior o declaraţie în acest sens, dar a dat publicităţii apoi un comunicat în care a spus că nu aceasta este poziţia sa.