30 C
București
miercuri, 26 iunie 2024
AcasăSpecialVIDEO. Aterizare forţată la Londra din cauza unei defecţiuni la trenul de...

VIDEO. Aterizare forţată la Londra din cauza unei defecţiuni la trenul de aterizare

Boeing-ul 747 al companiei americane Virgin Atlantic a fost nevoit să efectueze o aterizare forţată pe aeroportul londonez Gatwick din cauza unei defecţiune la trenul de aterizare. Jumbo jet-ul urmă să ajungă în Las Vegas. La bordul avionului se aflau 462 de persoane, dar niciuna nu a fost rănită, relatează Sky News, preluat de Mediafax.

video: youtube.com

Imediat după decolare, piloţii au depistat o eroare la trenul de aterizare, astfel că au evacuat o mare parte a combustibilului şi au revenit pe aeroportul londonez. În pofida defecţiunii la trenul de aterizare, aeronava de pasageri a aterizat în siguranţă. Potrivit unor surse aeroportuare, trenul de aterizare al avionului nu s-a deschis în totalitate, în pofida manevrelor piloţilor de a forţa deschiderea.

.

Cele mai citite

Julian Assange, liber, după un acord cu justiția americană

Julian Assange, fondatorul WikiLeaks, a pledat miercuri culpabil de încălcarea Legii americane privind spionajul în faţa unui tribunal din Insulele Mariane de Nord, un...

Cod galben de furtuni în 10 județe, până mâine dimineață. HARTA

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică, valabilă până joi dimineaţa în zece judeţe din vest.Astfel, în...

Curtea Penală Internațională a emis mandate de arestare pe numele lui Șoigu și Gerasimov

Curtea Penală Internațională (CPI) a emis marți mandate de arestare pentru fostul ministru al Apărării al Rusiei și șeful său de stat major militar,...
Ultima oră
Pe aceeași temă