2.1 C
București
sâmbătă, 28 decembrie 2024
AcasăSpecialUE acceptă acordul financiar de principiu privind restanţele Marii Britanii

UE acceptă acordul financiar de principiu privind restanţele Marii Britanii

Uniunea Europeană a acceptat acordul financiar de principiu cu Marea Britanie privind obligaţiile financiare pe care această ţară le va avea de achitat în momentul ieşirii din Blocul comunitar, afirmă un oficial european citat de site-ul agenţiei Reuters. Marea Britanie are de achitat obligaţii financiare aferente apartenenţei la Uniunea Europeană. Potrivit diverselor estimări, suma este cuprinsă între 60 şi 100 de miliarde de euro.

"Oferta oficială nu a fost prezentată, dar, neoficial, s-a ajuns la un acord care va fi bun dacă nu va suferi modificări de ultim moment la cererea vreunei părţi", a declarat un funcţionar UE sub protecţia anonimatului.

Marea Britanie a asumat angajamentul de a suporta partea sa de contribuţii bugetare. "Este vorba de un acord care conţine cota bugetară suportată de Marea Britanie şi domeniile", a precizat oficialul citat.

În urmă cu două zile, surse politice britanice şi europene afirmau că Marea Britanie şi Uniunea Europeană au ajuns la un acord de principiu pe tema obligaţiilor financiare pe care Londra le are de achitat în contextul Brexit.

 

Marea Britanie are de achitat obligaţii financiare aferente apartenenţei la Uniunea Europeană. Potrivit diverselor estimări, suma este cuprinsă între 60 şi 100 de miliarde de euro.

Surse politice britanice şi comunitare au declarat pentru cotidianul The Telegraph că negociatorii celor două părţi au ajuns la un acord de principiu în urmă cu câteva zile. Un anunţ oficial va fi făcut săptămâna viitoare de premierul Marii Britanii, Theresa May, care va avea o întrevedere cu preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

Potrivit unor surse diplomatice citate de cotidianul The Telegraph şi de Financial Times, Marea Britanie va asuma obligaţii financiare de 100 de miliarde de euro, dar, în funcţie de metodologia de calcul, aplicată activităţilor desfăşurate de-a lungul a zeci de ani, Londra va plăti între 45 şi 55 de miliarde de euro.

În luna decembrie, liderii Uniunii Europene vor decide dacă negocierile cu Marea Britanie pe tema Brexit vor putea trece la etapa viitoarelor relaţii bilaterale. Bruxellesul aşteaptă progrese în discuţiile pe tema obligaţiilor financiare ale Londrei, dar şi în cazul situaţiei imigranţilor europeni aflaţi pe teritoriul britanic şi al frontierei dintre Irlanda de Nord, parte a Marii Britanii, şi Irlanda, stat UE.

Cele mai citite

UE vrea o anchetă „rapidă și independentă” asupra prăbușirii avionului Azerbaidjan Airlines

Uniunea Europeană a cerut sâmbătă o anchetă "rapidă şi independentă" asupra prăbuşirii avionului Azerbaijan Airlines, după ce SUA au sugerat că incidentul este posibil...

Dorin Recean: Rusia foloseşte energia ca armă politică. Oamenii din regiunea transnistreană sunt ostatici

Rusia foloseşte energia ca armă politică, transformând oamenii din regiunea transnistreană în ostatici, a declarat premierul Republicii Moldova Dorin Recean după decizia Gazpromului de...

AS Monaco răspunde ironic la declarațiile lui Cristiano Ronaldo despre Ligue 1!

Cristiano Ronaldo a afirmat recent că Ligue 1 este dominată exclusiv de PSG, iar celelalte echipe sunt „terminate”, iar AS Monaco a oferit o...
Ultima oră
Pe aceeași temă