Viitorul Europei încă nu este definit pe hârtie, dar UE a început deja să funcționeze cu două viteze.
De fapt, susțin criticii, prima viteză este marșarier, pentru că ideea de uniune, de bloc comunitar, este dată înapoi până la conceptul de „nucleu dur” în jurul căruia să orbiteze celelalte state membre sau „asociate”.
Donald Tusk a demonstrat că se pot aplica decizii și fără consensul unanim cerut de Articolul 86 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene. Este vorba de realegerea sa la președinția Consiliului European, contestată de Polonia. Consensul unanim nu a fost obținut, dar UE merge mai departe creând un precedent ce va deveni curând „lege”. Tusk, ca și Jean Claude Juncker, preşedintele Comisiei Europene, sunt pentru „diferitele căi de integrare” în UE, pentru un nucleu avansat și celelalte membre ce se învârt în jurul acestuia. De altfel, într-un document din iulie 2016, întocmit de Comitetul Afacerilor Constituționale din Parlamentul European, se propunea abolirea votului unamim ori adoptarea directivelor prin consens, și înlocuirea cu validarea lor prin 80% din numărul statelor membre.
Articolul 86 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene prevede ca, în cazul în care nu există unanimitate, un grup compus din cel puțin nouă state membre poate solicita o dezbatere în cadrul Consiliului European. Apoi, CE dispune de maximum patru luni pentru a încerca să ajungă la un consens. În cazul în care consensul se dovedește în continuare imposibil, un grup compus din cel puțin nouă state membre își poate exprima dorința de a institui „cooperarea consolidată”. Documentul sugerează și posibilitatea ca „statele dizidente”, adică cele care voteaza împotrivă, sa fie excluse din Uniunea Europeana ori să fie reduse în rang de la statutul de „membru”, la cel de „stat asociat”.
