-0.6 C
București
marți, 31 decembrie 2024
AcasăSpecialTrei persoane au fost rănite după ce o bombă a explodat în...

Trei persoane au fost rănite după ce o bombă a explodat în apropierea palatului prezidenţial din Cairo

O bombă a explodat luni dimineaţa în apropierea palatului prezidenţial din Cairo şi a rănit trei măturători, potrivit unor oficiali din cadrul poliţiei, la împlinirea unui an de la manifestaţiile uriaşe împotriva fostului preşedinte islamist Mohamed Morsi, destituit de armată, informează Mediafax.

O grupare jihadistă a ameninţat în urmă cu câteva zile că a plasat bombe în apropiere de palat, situat în partea de est a capitalei egiptene, dar a anunţat că nu le-a detonat pentru a nu ucide civili..

O a doua bombă, descoperită într-o grădină de lângă palat, a fost dezamorsată de către serviciile de securitate, au precizat oficialii citaţi. 

Cele mai citite

OMS cere din nou Chinei date despre înţelegerea modului în care a început pandemia

Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) a cerut din nou Chinei – la cinci ani de la începutul pandemiei covid-19 – să împărtăşească datele şi...

Putin împlinește 25 de ani de domnie absolută pe 31 decembrie

Preşedintele rus Vladimir Putin sărbătoreşte 25 de ani de putere absolută pe 31 decembrie, un sfert de secol în care şi-a eliminat toţi duşmanii,...

Un jaf armat asupra unui convoi al Programului Alimentar Mondial (PAM) s-a soldat cu doi morți în Fâșia Gaza

Două persoane au fost ucise duminică în Fâşia Gaza, unde situaţia umanitară este critică după mai bine de un an de război, în cursul...
Ultima oră
Pe aceeași temă