Secretarul Justiţiei Eric Holder a anunţat, luni, o extindere a interdicţiei ca poliţia să efectueze controale de identitate sau să aresteze o persoană în funcţie de rasă, etnie, naţionalitate, religie, sex sau orientare sexuală – cu excepţia controlului la frontieră sau unei ameninţări la adresa securităţii naţionale, relatează AFP, preluat de Mediafax.
Denunţând aceste erori, manifestaţii – în unele cazuri violente – au avut loc duminică seara pentru a doua noapte consecutiv în California, în apropiere de Los Angeles, în timp ce manifestanţi au defilat pentru a cincea noapte la New York.
Reforma "este însoţită de o consolidare a formării, supervizare şi responsabilitatea forţelor de ordine în întreaga ţară, pentru ca acte izolate de discrimnare să nu tensioneze activitatea exemplară depusă zilnic" de către poliţie, a adăugat secretarul.
Multiplicarea erorilor comise de către poliţişti în ultimele luni în Statele Unite a antrenat deschiderea unor anchete cu privire la practicile poliţiştilor. Holder a conchis deja că Poliţia din Cleveland făcea "uz excesiv de forţă".
Poliţiştii americani nu vor mai avea permisiunea să efectueze controale pe baza profilului rasial, după o serie de erori soldate cu victime care provoacă în continuare manifestaţii, potrivit unei reforme prezentate luni de secretarul Justiţiei Eric Holder.