0.6 C
București
sâmbătă, 16 noiembrie 2024
AcasăSpecialSerbia denunță construirea unui "nou Zid al Berlinului" în Ungaria

Serbia denunță construirea unui „nou Zid al Berlinului” în Ungaria

Guvernul Serbiei a denunţat, joi, insistenţa Ungariei de a construi un gard la frontiera comună, cerând intervenţia urgentă a Uniunii Europene pentru a opri construirea unui „nou Zid al Berlinului”, informează Mediafax.

„Europa trebuie să decidă dacă posibilitatea de a construi ziduri ţine de domeniul trecutului sau de cel al viitorului”, a declarat Ivica Dacici, ministrul de Externe al Serbiei.

Mai mult, șeful diplomației Serbiei a ținut să sublinieze că prin construcția un gard la frontiera comună, Ungaria face, de fapt ”un nou zid al Berlinului”.

„Eu credeam că Zidul Berlinului a căzut, dar văd că se construiesc alte ziduri”, a adăugat şeful diplomaţiei Serbiei, ţară care aspiră să devină membră a Uniunii Europene.

În acest context, Șeful Guvernului a precizat că Serbia este împotriva construirii acelui gard și a cerut intervenția UE.

„Suntem în mod absolut şi vehement împotriva deciziei Ungariei de a construi acel gard. Această problemă nu este doar a Serbiei şi Ungariei. Este o problemă care trebuie rezolvată de Uniunea Europeană”, a insistat Dacici după o întrevedere cu ministrul elen de Externe, Nikos Kotzias.

Cele mai citite
Ultima oră
Pe aceeași temă